Cauta

Val de scumpiri de la 1 Aprilie. Ce facturi vor fi mai mari decât în primele luni ale anului

facturi uriase

Val de scumpiri de la 1 Aprilie. Ce facturi vor fi mai mari decât în primele luni ale anului / sursa foto: playtech.ro

Începând cu data de 1 aprilie, unele facturi se vor scumpi. Românii vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar decât au făcut-o în primele trei luni ale acestui an.

Facturile vor crește, deoarece s-au majorat tarifele la transport și la distribuția energiei electrice. Conform Legii 367, care a fost aprobată de către Parlament și promulgată de președintele țării, începând cu data de 1 aprilie, se vor majora tarifele de transport și de distribuție la gaze și la energia electrică.

Cresc facturile la gaze

Mai mult decât atât, specialiștii susțin că, în ciuda faptului că au fost informați că facturile nu vor crește, adevărul este altul, iar românii vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. Conform Asociației Energiei Inteligente, facturile la gaz urmează să crească, iar consumatorii casnici vor trebui să scoată din buzunar cu 4%-5% mai mult.

Mai mult decât atât, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației România Inteligentă, susține că firmele și fabricile care auun consum mai mic de 50.000 MWhpe an vor plăti cu până la 2% mai mult, iar companiile care vor trece de acest prag vor plăti chiar și cu 10% mai mult.

Facturile la energie electrică nu se vor scumpi, iar singurele modificări vor avea loc la nivelul facturilor la gaz, deoarece vor intra în vigoare costurile care au fost amânate în ultimii doi ani.

„În conformitate cu legea, autoritatea de reglementare a trebuit să procedeze la modificarea tarifelor de transport și distribuție, cuprinzând costurile amânate din anii 2021 și 2022, costuri în special legate de achiziția diverselor mărfuri, inflație, creșteri de taxe și tarife.

La gaze naturale, având în vedere că majoritatea consumatorilor casnici au un preț facturat sub prețul plafonat, asta înseamnă că în luna următoare li se vor adiționa aceste noi tarife la prețul care există în momentul de față. Ceea ce îi aduce în situația de a plăti mai mult decât în februarie sau martie, dar sub prețul plafonat, deci sub 0.31 lei/KWh cu TVA inclus”, a precizat Dumitru Chisăliță, conform observatornews.ro.

De la 1 aprilie cresc și ratele la bănci

De la 1 aprilie, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, IRCC, va crește la 5,98%. Astfel, rata unui credit ipotecar în valoare de 250.000 de lei, pe 30 de ani, ar urma să fie mai mare cu aproape 50 de lei, arată calculele analiștilor.

Tot de la 1 aprilie cresc și accizele la țigări, dar și la celelalte produse care conțin tutun și nicotină. Comercianții au primit deja oferte de la furnizori cu prețuri mai mari.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Șeful Biroului pentru Imigrări Caraș Severin, reținut de DNA. Alți doi funcționari, sub control judiciar/Acuzațiile
  • Guvernul PSD continuă investițiile publice record și reușește să țină pe loc deficitul în mai
  • Efectele măsurilor Guvernului Ciolacu: prețurile, în continuă scădere
  • Accident grav pe DN 1, în județul Prahova: doi răniți/Mobilizare în rândul salvatorilor
  • Vremea rea a lovit din nou/ Culturi agricole acoperite de grindină, în apropiere de Huşi. Imagini cu stratul de gheață – VIDEO
  • Anunț de presă VEOLIA
  • Burduja îl amenință pe Nicușor Dan că dacă va câștiga alegerile, nu va beneficia de sprijinul PNL în Consiliul Local
  • Poza Zilei
  • Predoiu: „Migrația ilegală la frontierele României a coborât cu 73%”
  • SUA înarmează Israelul cu încă 25 de avioane
  • Exit mobile version