AcasăNewsVaccin la liber într-un spital din România. Managerul a oferit o explicație...

Vaccin la liber într-un spital din România. Managerul a oferit o explicație incredibilă

vaccinareVaccin la liber într-un spital din România. Managerul a oferit o explicație incredibilă

La centrul de vaccinare din localitatea dâmbovițeană Găeşti se poate vaccina oricine doreşte. Managerul spitalului a explicat că nu vrea să arunce dozele care rămân în plus după vaccinarea cadrelor medicale, care au prioritate în acest moment, conform legii.

Descoperirea explozivă a fost făcută de jurnaliștii Realitatea Plus, care susțin că unul dintre ei a fost invitat la centru să beneficieze de vaccin chiar marţi, 5 ianuarie 2021, cu toate că „în această etapă a vaccinării, doar cadrele medicale au acces la ser și doar în baza unei programări”.

„Cine vrea sa se vaccineze… Ne raman doze si decat sa le arunc mai bine le fac la cine vrea sa se vaccineze. Asta e rationamentul pentru ca el, dupa ce l-ai facut dilutia, el se face o dilutie, dupa ce ai facut diluatia, din acel flacon cu dilutia facuta se pot vaccina 5 persoane. Daca ai vaccinat una si ai terminat vaccinarea, ramai cu 4 doze care se arunca. Este 12 euro o doza si e pacat de ele, si atunci am zis ca le fac la cine doreste sa se vaccineze”, a afirmat Laurențiu Belușică, manager Spitalul Găești.

„Oricine dorește să se vaccineze”

„Ieri am inceput. Sunt doritori, sunt foarte multi. De ieri, de azi incolo facem treaba asta. Oamenii care au venit nu sunt voluntari, nu e corect spun voluntari. (…) Nu numai cadre medicale. Oricine doreste sa se vaccineze, a mai spus managerul.

Comitetul național de coordonare a vaccinării nu a anunțat că ar fi avizat utilizarea dozelor nefolosite pentru alte categorii de persoane, potrivit sursei citate.

Campania de vaccinare anti-Covid se va desfășura în trei etape, în țară fiind organizate aproximativ 900 de centre de vaccinare. Campania de vaccinare, care în primă fază se adresează cadrelor medicale, a demarat oficial în România în data de 27 decembrie 2020.

Până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 25.508 de persoane, potrivit Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID.

author avatar
Andreea Vlad
214 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger