AcasăNewsVacanțe cu teste COVID false incluse. Poliția Capitalei face percheziții. Mascații au...

Vacanțe cu teste COVID false incluse. Poliția Capitalei face percheziții. Mascații au ridicat mai multe documente

test covidVacanțe cu teste COVID false incluse. Poliția Capitalei face percheziții. Mascații au ridicat mai multe documente

O agenție de turism din București a organizat, din luna ianuarie și până în prezent, plecări în străinătate, oferindu-le turiștilor, contra cost, buletine medicale falsificate, cu rezultat negativ pentru COVID, informează Poliția Capitalei.

Ar fi vorba despre agenția de turism Oz Travel, scrie g4media.ro. Poliţiştii au efectuat o descindere, luni, și au ridicat mai multe documente. S-a deschis un dosar privind infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și zădărnicirea combaterii bolilor instrumentat de Direcția Generală de Poliție București, sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 2.

Cum acționa compania de turism

Polițiștii spun că începând din luna ianuarie agenția de turism oferea contra cost buletine de analize medicale falsificate, cu rezultat negativ pentru COVID clienților care cumpărau pachete de vacanță în afara țării.

foto stirileprotvro

Conform Poliției Capitalei, administratorul agenției de turism, o femeie în vârstă de 33 de ani, ar fi întocmit în fals 11 buletine de analize medicale cu rezultat negativ pentru virusul SARS-CoV-2, în numele unei unități medicale, pentru clienții agenției de turism, astfel încât aceștia să aibă acces în statul de destinație.

Beneficiarii erau clienții agenției de turism, care voiau să meargă în străinătate fără să mai stea în carantină. Ar fi vorba despre persoane care desfășoară activități ilegale în străinătate, scrie stirileprotv.ro. Firma de turism susține că prețul buletinelor de analize era inclus în pachetul de servicii oferite, „fără a individualiza”.

Pe de altă parte, reprezentanții cabinetului medical din Tulcea, al cărui nume apare pe buletinele de analize, spun că nu știu nimic despre buletinele falsificate.

author avatar
Andreea Vlad