AcasăNewsVă vine a crede? Firmele care fac miliarde de pe urma coronavirusului!

Vă vine a crede? Firmele care fac miliarde de pe urma coronavirusului!

Pe fondul crizei generate de coronavirus, creșterea cererii pentru produse critice a creat o situație complet neașteptată pentru firmele din America: nevoia urgentă de a angaja personal! Companiile din State nu mai fac față comenzilor, astfel că multe societăți și-au modificat și practicile obișnuite de angajare numai să găsească forță de muncă. În Los Angeles, de exemplu, volumul produselor alimentare și a celor de igienă manipulate într-un depozit a crescut cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. Iar livrările de pizza la domiciliu se înmulțesc de la oră la oră, pe măsură ce oamenii din toată țara se adăpostesc în locuințe de virusul Covid-19.

Realitatea este că milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă, iar la fel de mulți au rămas cu salariile micșorate, în urma unei decizii luate săptămâna trecută de mai multe asociații ale patronatelor din State. Dar, în același timp, arată New York Times, pandemia a creat o creștere a cererii de produse și servicii indispensabile populației. În clipa de față, mari angajatori de pe piața muncii luptă pentru a găsi personal. De orice fel, lucrători să fie, spun managerii, disperați să nu piardă această oportunitate! Mulți chiar renunță la procedurile normale de angajare doar să completeze mai repede posturile lipsă. Miliardele ivite la orizont trebuie înhățate cât mai repede!

Compania Walmart, cel mai mare angajator din SUA, a anunțat că până la sfârșitul lunii mai vrea să semneze încă 150.000 de contracte de muncă! În cifre, asta reprezintă o creștere de aproximativ 10% a personalului din prezent. Dacă în mod normal procesul de angajare durează două săptămâni, Walmart accelerează lucrurile și acum trimite oamenii la muncă după un training de numai 24 de ore. Aceeași situație este întâlnită și la lanțul alimentar Kroger – 10.000 de oameni vor fi angajați în magazinele și centrele de distribuție! Supermarketuri regionale, cum ar fi H-E-B (în Texas) și Stop&Shop (New England și New York), fac, de asemenea, angajare.

La fel ca gigantul Amazon, care vrea să mai aducă 100.000 de oameni în companie, strategia fiind de a distruge acum orice concurență pe segmentul comerțului online. Pe 15 martie, Amazon a anunțat creșteri cu 150% a comenzilor! De asemenea, PepsiCo are vacante 6000 de posturi, „căutăm angajați full-time, full-benefit front-line”, anunță specialiștii din HR.

În plină pandemie de coronavirus se caută oameni și pentru comerțul cu amănuntul și aprovizionarea alimentară și medicală. Firmele recrutează personal direct de la angajatorii din HoReCa (hoteluri și restaurante) închiși de autorități; un muncitor care joi lucra la restaurantul Rogers, din New York, vineri după-amiază era pe statul de plată al Walmart!

Departamentul Sănătății avertizează, însă, că plimbarea angajaților de la o companie la alta prezintă un risc epidemiologic crescut. Oamenii trebuie să păstreze distanța unii față de alții, însă tocmai acest lucru nu este posibil la firmele care acum recrutează personal.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
546 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger