Cauta

Urechi chinezesti la Paris

Trei  imense antene parabolice au fost montate pe acoperisul unei anexe a Ambasadei Chinei la Paris. Potrivit unui specialist in interceptari, doua servesc pentru ascultare si una pentru transmiterea catre Beijing a informatiilor.

Chinezii si-au intins ”ligheanele” si culeg informatii

In Val-de-Marne, o suburbie a Parisului, jurnalistii Le Nouvel Observateur au descoperit un centru secret de ascultare prin intermediul satelitilor. Situat intr-o anexa a Ambasadei Chinei, centrul spioneaza o parte a comunicatiilor intre Europa, Africa si Orientul Mijlociu. Consultat de jurnalistii francezi, un specialist in interceptari satelitare, fost cadru tehnic al ”unui serviciu occidental”, a studiat dispozitivul celor trei antene, deja operationale. Este foarte probabil, a estimat acesta, ca doua dintre antene sa serveasca ascultarilor iar cea de-a treia sa transmita catre China ”productia” (informatiile) recoltata. Aparatura ar avea legatura cu APL-3 (Tongxin Bu), echivalentul chinez al agentiei americane NSA, care se ocupa de interceptarea semnalelor de origine electromagnetica si de alte misiuni de informatii militare si care depinde direct de Statul Major General chinez.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version