Cauta

Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, profesorul Irinel Popescu, distins cu Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale

Distincție pentru unul dintre cei mai cunoscuți medici din România: Profesorul Irinel Popescu, Premiul pentru Excelență în Medicină, la Gala Elitelor Medicale (sursa foto: ziarmedical.ro)

O distincție importantă, pentru unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici ai României – profesorul Irinel Popescu.

Într-o perioadă dificilă, generată de pandemia COVID-19, în care s-a vorbit preponderent de problemele generate de noul coronavirus, nu poate fi trecut cu vederea faptul că, din păcate, sunt și alte boli care nu iartă. Și pacienți care au nevoie în egală măsură de priceperea și dăruirea specialiștilor din sfera medicală – fie că vorbim de domenii precum cardiologie, oncologie sau hepatologie.

Iar în contextul în care nu sunt puțini cei care au remarcat că, în ultima vreme, nu s-a prea mai pus preț pe excelență în ceea ce îi privește pe medici, cărora li s-a arătat prea puțină recunoștință, în raport cu eforturile uriașe pe care le-au făcut pentru a salva viețile unor semeni aflați la ananghie, s-a aflat că părintele transplantului hepatic din România, prof. univ. dr. Irinel Popescu, a primit un premiu important pentru întreaga sa carieră, de zeci de ani, în slujba pacienților.

Irinel Popescu, omagiu pentru profesorul Dan Setlacec: Omul care m-a format pe mine și pe mulți alții, generații întregi de chirurgi

Este vorba despre Marele Premiu al celei de-a cincea ediții a Galei Elitelor Medicale, care i-a fost conferit academicianului prof. univ. dr. Irinel Popescu, de la Institutul Clinic Fundeni, premiat pentru întreaga sa activitate de peste 40 de ani, în cadrul unui eveniment desfășurat recent în Maramureș, conform ziarmedical.ro.

În cadrul mesajului transmis cu prilejul primirii acestei distincții, profesorul Irinel Popescu a ținut să adreseze un gând de recunoștință îndreptat către un reputat chirurg, profesorul Dan Setlacec, cel care i-a marcat începuturile carierei în sfera medicală.

“Aș vrea să omagiez instituția pe care o reprezint, Institutul Clinic Fundeni, în care lucrez de peste 40 de ani și datorită căruia, împreună cu echipe medicale multidisciplinare, am obținut multe realizări.

În mod particular, în acest an în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea profesorului Dan Setlacec, aș vrea să aduc un omagiu acestui uriaș chirurg, mentor și șef de școală, omul care m-a format pe mine și pe mulți alții, generații întregi de chirurgi”, a declarat profesorul Irinel Popescu.

Ar mai fi de precizat faptul că în cadrul ediției din acest an a Galei Elitelor Medicale au mai fost premiați, între alții, și: prof. dr. Alina Daniela Tănase, director medical al Institutului Clinic Fundeni – Premiul pentru Performanță și Inovație în Domeniul Medical, Spitalul Clinic ′′Dr. C.I. Parhon′′, Compartimentul de Transplant Renal, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare – Premiul pentru Cea Mai Bună Echipă/Secție Spitalicească.

Ultimele stiri

  • Dosarul accidentului de la 2 Mai, la final. Astăzi e așteptat verdictul în cazul Vlad Pascu
  • Şedinţă la PSD, luni. Discuții privind OUG ce vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny: „Nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare”
  • Cutremur, luni, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 18 august
  • Mesajul lui Trump pentru Zelenski înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă: „Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”/Cine va fi alături de liderul ucrainean
  • Terapia cu sunete binaurale – îți poate regla Somnul și reduce anxietatea? Mit sau realitate?
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Satele românești se răscoală împotriva Guvernului. S-a depășit linia roșie
  • Exit mobile version