În contextul înmulțirii cazurilor de confirmare cu noul coronavirus la nivel național s-a aflat că încă o instituție de învățământ superior din România a luat hotărârea de a suspenda cursurile.

„Universitatea din Bucureşti a decis suspendarea cursurilor „faţă în faţă” începând de astăzi, 11 martie 2020, ora 14:00, până pe data de 29 martie 2020. Serviciile administrative îşi continuă activitatea”, transmit reprezentanții instituției de învătământ, pe pagina oficială de Facebook. Se anunță că se vor oferi măsuri suplimentare pe această temă.
Vă amintim că de miercuri, 11 martie, cursurile în învătământul preuniversitar – grădinițe, școli și licee- au fost suspendate până pe 22 martie, ca măsură preventivă, cu posibilitatea de prelungire.