AcasăNewsUniversitatea de Medicină Carol Davila suspendă cursurile și examenele, începând de luni

Universitatea de Medicină Carol Davila suspendă cursurile și examenele, începând de luni

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, întrunită în regim de urgență în această ultimă zi a săptămânii, a luat măsuri, pe fondul hotărârilor făcute publice de autorități, în încercarea de limitare a apariției de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în România.

Astfel, s-a decis „suspendarea cursurilor și lucrărilor practice precum și a examenelor pentru toți studenții facultăților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București începând cu data de 09.03.2020 și până la data de 31.03.2020, în conformitate cu prevederile art.3 din Hotărârea nr.6/06.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență”, din câte informează oficialii instituției, într-un comunicat de presă.

Hotărârea vine, așadar, la câteva ore după ce secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat anunțase că, până pe 31 martie, s-a luat decizia că nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția studenților care fac voluntariat în unitățile sanitare, și că, până la această dată, aparținătorii pacienților nu pot face vizite în spitale.

313 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger