Transportul rutier de mărfuri, singurul domeniu în care țările din Est reușiseră să fie competitive, urmează a fi înghițit de țările din Vestul Europei. Noile reglementări ale Parlamentului European lasă țărilor din Est doar două alternative: ori firmele de transport își mută afacerile în Vest ori intră în faliment.

Parlamentul European se pregătește să adopte un pachet legislativ care ar putea avea urmări cutremurătoare pentru viitorul Uniunii Europene, care, iată, oficial, se rupe în două: Uniunea Europeană de Vest și Uniunea Europeană de Est. Călcând în picioare orice urmă de diplomație și, mai ales, orice urmă a liberei concurențe pe piață, țările puternice din Vest distrug, efectiv, sectorul transportului rutier intracomunitar din statele estice. Dezvoltarea acestui sector, favorizată, în fapt, de importurile masive de pe piețele vestice, care dau peste cap balanțele comerciale și îngenunchează economiile statelor din Est, a devenit deranjantă pentru Vest, care a decis să tranșeze în forță această problemă. ”Camionul va trebui să vină acasă la opt săptămâni, șoferul trebuie să vină și el acasă la patru săptămâni, iar la cabotaj ai voie la trei operațiuni la șapte zile, după care patru zile nu mai ai voie, deci nu mai este liberă Uniunea Europeană pentru circulația bunurilor și mărfurilor, adică transporți doar când vor ei. Cea mai mare nenorocire este pachetul Roma 1, cum îi spunem noi, care face parte din Pachetul de Mobilitate 1. După un an de activitate, firma cu peste 10% din angajații care au făcut transport pe teritoriul Germaniei, Franței, Olandei, Austriei este obligată să raporteze statelor respective și va intra în categoria firmelor cu risc sporit și o să aibă interzis pe Europa, restricții, plus verificări dacă a plătit salariile din țările pe care le-a traversat. Suntem îngenunchiați, pur și simplu. Intri în categorie cu risc ridicat doar pentru că șoferii tăi au circulat prin Europa. Cu alte cuvinte îți spun să stai acasă și să nu mai iei contracte pe Europa. Ăsta este pumnul în gură, s-a terminat cu transportul liber”, ne-a declarat Augustin Hagu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport.
Companiile românești trebuie să devină firme nemțești
Exportul serviciilor de transport a cumulat o sumă de peste 6 miliarde de euro anul trecut, acesta reușind să reducă semnificativ deficitul balanței comerciale. Miza noii legislații impuse de Uniunea Europeană este aceea de a muta în țările vestice toate impozitele și taxele de care beneficiază acum statul român. ”De fapt, țările din Vest urmăresc cu aceste reglementări legislative să ne mutăm firmele acolo și șoferii noștri să lucreze pentru ei. Dacă avem sediul în România plătim impozite aici, iar banii merg la bugetul României, dacă avem sedii în țările lor, banii merg acolo. România ce face între timp cu Lidl, Kaufland și restul șmecherilor? Nimic. M-am întâlnit vineri cu ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, și i-am spus să ia măsuri și să facă un addendum la salarizarea minimă, în care să se prevadă că toate companiile multinaționale care nu au sediul în România și își desfășoară activitatea aici trebuie să plătească angajații din România la nivelul salarial la care își plătesc și angajații din țara de origine. Ministrul de Finanțe a zis, însă, că nu poate să facă așa ceva. Păi exact asta ne fac nouă nemții și celelalte state vestice, ne impun să plătim șoferii care tranzitează sau transportă pe teritoriul țărilor lor cu salariul minim de la ei, adică 8,5 euro pe oră, de exemplu. Asta era soluția, să plătească angajații de la Lidl, în sectorul în care suntem cei mai vulnerabili, că suntem piață de desfacere, minimul pe economie din Germania. Noi facem dumping social sau ei? Avem resursă umană ieftină plătită prost de firme din Germania, Austria, Olanda, iar de partea cealaltă ei vin și ne spun că, dacă am traversat Germania, să plătim șoferii noștri cum îi plătesc ei pe nemți. Și asta în condițiile în care tarifele la transport sunt la jumătate pentru firmele din România”, ne-a mai precizat președintele Federației Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu.
Romanii si au trimis reprezentanti de seama la Parlamentul European.Sunt convins ca Base,Rucsac,Rus-roz,Singfrid,dar mai ales Klaus,vor da cu UE de pamant!Vorba ziaristilor sistemului,”vor exploda”,”vor bubui”,”vor tuna”,vor?!
https://www.facebook.com/victor.cirica/videos/1396029027223013/UzpfSTEwMDAwODU0ODE0MzYzMzpWSzoyNDgwOTEyNzE4ODQ5MDEz/?fref=nf
INCEPE ue SA-SI ARATE ADEVARATA FATA ,TOTUL PT.EI SI FIRIMITURI PT.NOI !
ASTA SE INTAMPLA CAND ue-istii ,,DEMOCRATI” SIMT GHIMPELE CONCURENTEI.
Nu va cred
Dar cand firmele de transport au atit atatia ani soferi si inca ai platesc cu salariu minim pe economie plus diurna asta e corect?
Tu zici de Elvetia si Norvegia care, din punct de vedere al geografiei politice sunt din alt film, daca nu intram in UE, ajungeam precum Ucraina! Exemplul ala nu-ti place?
daca nu intram in UE ajungeam la fel cum suntem acum, fiindca problema e la mentalitatea romanului, nu la forma de organizare politica