Cauta

Uniti Statul Paralel cu Statul de Drept. Traiasca, Statele Unite ale Romaniei!

Ce pacat de atatea orgolii hranite cu ambitii marunte, cand politicienii din ziua de azi ar putea aseza caramida peste caramida la temelia propriei lor legende! In Anul Centenarului, toata Romania pulseaza la visul Marii Uniri, dar solutia simpla si la indemana e chiar sub ochii parlamentarilor, fix langa nasul serviciilor, doar ca unii se incapataneaza sa nu vada, iar altii n-au mirosul atat de dezvoltat. Nu, nu Moldova trebuie alipita la trupul tarii, nu Cernautiul si Herta ne intereseaza, ce atata Valea Timocului, Bugeac si Cadrilater! Terminati-va, aici e vorba de altceva, mult mai serios, nu-i loc si nici timp de flecustete.

De ce se cearta politicienii sageata cand solutia e la indemana lor

Avem atatea state in Romania asta amarata, de nici nu le mai stim rostul, ca de numarat le-am pierdut sirul. Atunci, de ce nu va uniti, fratilor? Ce va impiedica sa va luati de mana? Tu, Statul de Drept, de buna voie si nesilit nimeni (in afara de niste dosare aflate in faza de cercetare), iei in casatorie pe Statul Paralel, cel ilegitim, manios si degraba varsator de sange nevinovat? Nas sa va fie Statul Mafiot, iar ca invitati, la mese vor lua loc celelalte statulete: Statul de Plata, Statul Major (‘traiti, dom’ general Izmana!), Statul Culcat, Statul la Coada (bugetarii, corporatistii cu rate la banci, asistatii sociali si alte categorii obisnuite sa stea in rand) si Statul Degeaba.

Eheee, si ce nunta ar iesi! Europa si America v-ar da binecuvantarea – „Statele Unite ale Romaniei sunt viitorul!”. Sa nu mai pomenim de marile corporatii, care s-ar inghesui in acest paradis al evaziunii fiscale. Pai, cine nu-si doreste sa faca business intr-o tara atat de permisiva cu „investitorii strategici” si in care Garda Financiara protejeaza bancile straine si hypermarketurile, dar amendeaza la foc automat buticurile de cartier si micile baruri si cafenele?! Sa tot externalizezi profitul din Statele Unite ale Romaniei, ca nimeni nu-ti zice/ face nimic!

Pe bune, de ce atata cearta intre Statul Paralel si Statul de Drept? Nimeni n-are de castigat din razboiul asta, toti pierd. Si pierd la greu, milioane si zeci de milioane.

Kovesi presedinte, nici ca banc sec nu merge

Daca USR s-a indragostit de Laura si-o vrea in pat, la Cotroceni, de ce n-ar plusa Statul Paralel si cu Gabi Oprea la Palatul Victoria? Zvonul intrarii in politica a fostei de la DNA nu merge nici ca banc sec, ba i-ar azvarli in paradoxul vietii pe #rezistenti. Pai, cum sa devina presedinte cineva ca acum trebuie sa dea niscaiva explicatii pentru abuzurile comise pe cand conducea Directia Nationala Anticoruptie?! Anchete la comanda, dosare instrumentate pe genunchi si acuzatii nefondate ce ulterior au fost spulberate de magistrati, asta a girat doamna Kovesi. Si tot pentru asta va plati, c-asa-i in tenis! Or, la cine se mai inchina de-acum incolo #rezistentii, cand icoana lor schimba boxele in sala de judecata si se pregateste sa ia loc „la tristi”? Houston, we have a problem!

Ultimele stiri

  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Ministrul Muncii, întrebat dacă vor fi bani de pensii până la sfârşitul anului: „Vor fi dacă vom face niște economii” – VIDEO
  • Oferta publică de cumpărare Fondul Proprietatea SA.
  • Exit mobile version