Cauta

Ungaria si Bulgaria ne-au luat fata la coruptie

In raportul realizat  de Transparency International, in privinta perceptiei gradului de coruptie pentru acest an in Uniunea Europeana, Romania sta pe loc, cu acelasi punctaj de 48 de puncte obtinut si in 2016, adica locul 59 la nivel mondial si 25 in cadrul UE. Totusi, este considerata printre cele mai corupte state din spatiul comunitar, dar „concurentii” vechi, Ungaria si Bulgaria, au reusit scoruri mai proaste, sunt singurele state europene care au obtinut punctaje mai mici.

Chiar daca cei doi vecini ne au depasit Romania este considerata printre cele mai corupte tari din spatiul comunitar

Cele doua tari sunt vazute mai corupte decat Romania, care la randul ei este privita la fel de corupta ca Grecia. Global, Romania se afla pe pozitia 59 in functie de gradul de coruptie perceput, dintr-un total de 180 de state. Pe de alta parte, fruntase la capitolul celor mai putin corupte state din lume sunt Noua Zeelanda si Danemarca, urmate de Finlanda, Norvegia , Elvetia, Canada, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie, majoritatea fiind monarhii. Printre cele mai corupte tari figureaza Somalia, Sudanul de Sud, Siria, Afganistan, Sudan, Yemen si Coreea de Nord. Raportul mai arata ca „indicele de Perceptie a Coruptiei din acest an releva faptul ca majoritatea statelor fac progrese foarte mici sau nu realizeaza deloc progrese in stoparea coruptiei”. Clasamentul anual privind Indicele de Perceptie a Coruptiei (IPC) compara  nivelului de coruptie din sectorul public in 180 de state si foloseste  o scala de la 0 la 100,  0 puncte inseamna un grad extrem de ridicat de coruptie, iar 100 de puncte, lipsa coruptiei.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version