AcasăNewsUngaria pune bocancul pe grumazul FMI

Ungaria pune bocancul pe grumazul FMI

Mai ceva ca Donald Trump după victoria în fața democraților! Într-un extaz desăvârșit, Viktor Orban a lăudat cei 10 ani de guvernare a Ungariei, apreciind că modelul implementat de el reprezintă un succes de care Budapesta nu s-a mai bucurat de pe vremea când era imperiu. Discursul despre Starea națiunii i-a permis premierului maghiar să trimită săgeți către toți dușmanii, și inventați, și reali. N-a scăpat nici George Soros, lovit cu manta printr-un atac declanșat împotriva FMI. A fost delir total în „spiciul” liderului Ungariei!

Sunt 10 ani de când Orban controlează țara și rezultatele se văd. Oricât ar nega unii, sub „domnia” lui Ungaria a scăpat cu bine din ghilotina finanțelor mondiale – împrumuturile băgate pe gât de FMI au fost rambursare anticipat, planurile de austeritate impuse de instituțiile financiare internaționale s-au respins unul câte unul, maghiarii redobândindu-și independența economică, pierdută în primii ani de democrație.

Ungaria a avut investiții și exporturi record în 2019, a arătat Viktor Orban, subliniind creșterea de la an la an, evidentă în statisticile Eurostat. „Istoria a oferit o nouă șansă popoarelor din Europa Centrală pentru a construi – pe baza intereselor naționale ale fiecăruia – un nou sistem de alianțe, astfel încât să putem să ne apărăm împotriva amenințărilor venite din Est, cât și din Vest. În ultimii zece ani, am învățat că Europa nu se află la Bruxelles. Europa suntem noi și nu trebuie să ne conformăm elitelor epuizate de la Bruxelles. Mai înainte credeam că Europa este viitorul nostru, astăzi știm deja că noi suntem viitorul Europei”, a tunat Viktor Orban, într-un discurs de tip suveranist tot mai des întâlnit la unii lideri politici. Pe scurt, zice premierul ungar, „am considerat că ori vom găsi o cale, ori o vom crea noi. Dar pentru că drumurile desemnate de Bruxelles și Washington nu erau viabile pentru Ungaria, am fost nevoiți să facem o cale nouă. După 10 ani, se poate spune cu suficientă modestie: am inventat-o și am creat-o!”.

George Soros și „Deep state”

Printre realizări, Viktor Orban pune împrumuturile externe rambursate înainte de termen și crearea a 850.000 de locuri de muncă, plus apropierea de comunitățile maghiare de peste granițe, care au fost conectate cu patria mamă.

Discursul primului-ministru de la Budapesta amintește de situația României, țară guvernată în prezent de interesele finanței mondiale. „Dacă le-am fi acceptat sfatul, acum Ungaria ar fi într-o secție de spital, iar perfuziile împrumuturilor de la FMI și de la Bruxelles ar atârna din membrele ei, cu robinetele împrumuturilor dirijate de George Soros”, a mai declarat Orban.

Cam cum se prezintă România azi, controlată total de multinaționale și instituții financiare străine. Ne-am amanetat și viitorul copiilor copiilor noștri, dar ne declarăm fericiți că putem contribui la bunăstarea UE. Suntem pro-europeni înainte de a fi români, cum le place parlamentarilor să spună!

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
713 afisari

3 COMENTARII

  1. Felicitări! Da, suntem (pro)-europeni (ce gogoriță!) înainte de a fi (pro)-români. Parcă-am fi rămas tâmpiții planetei, genă de slugi și capete plecate.

  2. Si Ceausescu a declarat ca in vecinu se va mai imprumuta la FMI ,a inapoiat toate datoriile avea ceante de aproape 10 miliarde de $ in tarile arabe (Irak,Egypt,Libia ) si cand credea ca-i mai sigur cand nu mai era dator nimanui ,NIMENI NU L-A APARAT !!,AGENTURILI se stiu ele care s-au inteles dupa intalnirea de la MALTA 89 ,l-au lichidat prin cozile de topor :Iliescu ,Brucan ,Stanculescu ,Militaru ,Magureanu,Voican-Voiculescu &CO .
    Orcand poti fi si tu o tinta ,azi nu-i sigur nici copilul nenascut !.
    Cat ne priveste pe noi romanii daca nu stateam capra la muls aveam soarta Jugoslaviei !!.

  3. Si Ceausescu a declarat ca in veci nu se va mai imprumuta la FMI ,a inapoiat toate datoriile avea creante de aproape 10 miliarde de $ in tarile arabe (Irak,Egypt,Libia ) si cand credea ca-i mai sigur cand nu mai era dator nimanui ,NIMENI NU L-A APARAT !!,AGENTURILI se stiu ele care s-au inteles dupa intalnirea de la MALTA 89 ,l-au lichidat prin cozile de topor :Iliescu ,Brucan ,Stanculescu ,Militaru ,Magureanu,Voican-Voiculescu &CO .
    Orcand poti fi si tu o tinta ,azi nu-i sigur nici copilul nenascut !.
    Cat ne priveste pe noi romanii daca nu stateam capra la muls aveam soarta Jugoslaviei !!.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger