Într-o perioadă în care Ungaria îşi cântăreşte cu atenţie opţiunile în domeniul energetic vine o descoperire care, practic, reprezintă o adevărată comoară pentru Budapesta. Ungaria a pus mâna pe cel mai mare câmp petrolifer din ultimii 30 de ani.

Descoperirea îi conferă Budapestei un instrument în plus în cadrul politicii energetic şi îi oferă posibilitatea să-şi reducă dependenţa de petrolul rusesc. Cantitatea de ţiţei care poate fi extrasă este aşteptată să permită producerea a 11.000 de barili pe zi, cu 6.000 de barili deja extraşi din zonă în acest an, iar cifra finală ar putea fi chiar mai mare. Extinderea capacităţii este aşteptată în a doua fază de dezvoltare, o creştere până la 15.000 de barili pe zi fiind posibilă, susţine compania. Aceasta ar depăşi producţia medie a monopolului din sectorul ungar al petrolului şi gazelor, MOL. Deşi descoperirea este una majoră, cele două cifre combinate acoperă sub o zecime din consumul total al Ungariei, ţara importând petrol din Rusia prin intermediul conductei Drujba. Petrolul rusesc îşi va menţine probabil poziţia dominantă până la lansarea noii strategii a Budapestei privind mixul energetic. Secretarul adjunct de stat pentru climat Barbara Botos a anunţat planuri de eliminare a cărbunelui ca sursă de energie până în 2030. Cărbunele reprezintă aproximativ 16% din mix, iar procentul gazelor este în creştere, ca şi cel al energiei regenerabile. Ungaria are de asemenea patru centrale nucleare. Guvernul a previzionat anterior o creştere cu 14% a consumului de energie în perioada 2015-2030, acesta anunţând că vrea ca procentul deţinut de petrol în mixul energetic să crească. Cât priveşte ţintele UE legate de protecţia climatului, Ungaria, ca şi Polonia, a anunţat că nu va face eforturi să le atingă. Strategia Ungariei din sectorul energetic este bazată pe doi piloni: energia nucleară şi cea regenerabilă. Cele patru blocuri ale singurei centrale nucleare a ţării au o capacitate combinată de 2.000 MW. Ungaria este în curs de a extinde centrala de la Paks cu două noi blocuri, de 1.200 MW fiecare.