AcasăNewsUnchiul Alexandrei: Primele rezultate ADN confirmă că fata a fost în maşină

Unchiul Alexandrei: Primele rezultate ADN confirmă că fata a fost în maşină

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei Alexandrei, fata de 15 ani din Olt, a fost dus din nou duminică la casa în care se presupune că a avut loc crima, urmând să fie făcute noi cercetări.

Totodată, pentru a doua zi consecutiv, au fost reluate căutările pe lac. De asemenea, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, spune că primele rezultate ale probelor ADN confirmă faptul că fata de 15 ani a fost în maşina lui Gheorghe Dincă. Acesta a declarat că este vorba de fire de păr şi de scociul cu care i-a fost lipită gura.

Scafandrii nu au găsit sâmbătă, în lacul aflat la circa un km distanţă de casa lui Gheorghe Dincă, decât resturi animale, fără a identifica vreo urmă a unei crime. Totodată, suspectul a fost adus la casa de la ieşirea din Caracal, acolo unde a fost martor la percheziţii circa 7 ore. Audierile la faţa locului vor fi reluate duminică, a confirmat DIICOT. În faţa anchetatorilor, suspectul nu îşi recunoate faptele. Spune doar că a făcut foc pentru a se feri de ţânţari. În cenuşa aflată într-un butoi metalic din curtea casei, anchetatorii au găsit mai multe fragmente de oase calcinate şi 21 bucăţi dinţi de natură umană, iar în maşina bărbatului era un cercel al Alexandrei, identificat de mama ei.

author avatar
Andrei Coman
485 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger