AcasăNewsUn tren cu 28 de vagoane, pline cu deșeuri, oprit să intre...

Un tren cu 28 de vagoane, pline cu deșeuri, oprit să intre în ţară. Ce au descoperit autoritățile din Arad

Sursa foto: Garda de Mediu Arad/Facebook

Un tren marfar, cu nu mai puțin de 28 de vagoane, a fost verificat recent la intrarea în țară, la Curtici, județul Arad. S-a aflat că, după efectuarea controlului, comisarii Gărzii de Mediu nu au permis intrarea în țară a respectivei garnituri de tren, dar și motivul pentru care a fost luată această decizie.

Un tren cu 28 de vagoane încărcate cu 1.500 tone de deşeuri provenite din Cehia a fost blocat de Garda de Mediu Arad să intre pe teritoriul ţării noastre, după ce verificările de la Curtici au stabilit că transportul nu îndeplineşte condiţiile legale, potrivit Agerpres.


Din câte a transmis, miercuri, Garda de Mediu Arad, trenul a fost verificat la intrarea în ţară împreună cu poliţiştii de frontieră, în cursul zilei de marţi.

În timpul controlului, s-a constatat că vagoanele de marfă erau pline cu deşeuri de fier şi oţel, care proveneau din Cehia şi aveau ca destinaţie o societate comercială din Galaţi.

Însă firma din Galaţi nu a înregistrat în aplicaţia online ROAFM acest transport, deşi, menționează sursa citată, conform legislaţiei trebuie să se facă acest lucru cu cel puţin 24 de ore înainte de intrarea în ţară a deşeurilor.

Ca atare, comisarii de mediu au interzis accesul pe teritoriul României a garniturii de tren.

PF: 17 tone deşeuri oprite la intrarea în țară în PTF Nădlac II

Nu este singura situație constatată în urma unor controale făcute la Vamă. Zilele trecute, mai precis în 9 august, reprezentanții Poliției de Frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial Oradea anunțau, într-un comunicat, faptul că 17 tone deşeuri au fost oprite la intrarea în țară în PTF Nădlac II. Două automarfare au fost controlate, constatându-se că „erau de fapt încărcate cu 17.000 kg de deșeuri” – anvelope uzate, dar și alte obiecte.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului din județul Arad, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, înmatriculate în România și conduse de cetățeni români.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 17.000 kg de deșeuri, constând în diverse bunuri (anvelope uzate, biciclete, schele, saltele, textile, şi electronice) ce proveneau de la societăți comerciale din Germania și Franța, pentru firme din România.

În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport”, s-a transmis în comunicatul din 9 august.