Un bărbat, în vârstă de circa 35 de ani, de profesie taximetrist, a fost urmărit în trafic de un echipaj din cadrul Poliției Satu Mare.
La un moment dat, un echipaj de Poliție a intrat în fața taximetrului pentru a-l obliga să oprească, dar șoferul a încercat să depășeasca autospeciala de Poliție.
L-au blocat pe contrasens
A oprit abia când de pe contrasens a venit o altă maşină de poliţie care l-a blocat complet. Sătmăreanul recalcitrant ar lucra ca și taximetrist dar fără să aibă contract de dispecerat cu o firmă de specialitate din municipiul Satu Mare. Un document obligatoriu pentru a putea practica taximetria.
După o cursă nebună pe străzile oraşului, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost oprit de agenţi la baza unui pod. Şoferul a fost testat atât cu alcooltestul, cât şi cu drugtestul.
Şoferul a ieşit negativ la ambele teste. Cursa cu poliţia a început după unul dintre colegii săi a sunat la 112 şi a reclamat că taximetristul s-ar afla sub influenţa substanţelor interzise. Bărbatul a fost amendat şi va rămâne şi fără permis de conducere.
Îi ameninţa pe ceilalţi
„Bărbatul, de 37 de ani, aflat la volanul autoturismului a fost testat atât cu aparatul alcoolest, cât și cu cel drugtest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor de a opri la semnalele acestuia”, au anunţat poliţiştii.
„El lua clienți aiurea, ne înjura, ne amenința. În ultimele zile a fost ceva mai grav, intra prin stație și ne amenința pe toți. Azi dimineață am fost nevoiți să depunem o plângere împotriva lui, nu se mai putea așa. Nu știm de ce este în stare”, au povestit ceilalţi taximetrişti din Satu Mare.
ce targusor mizerabil