AcasăNewsUn tânăr de 21 de ani a fost prins a șaptea oară...

Un tânăr de 21 de ani a fost prins a șaptea oară la volan, deși n-are permis de conducere/ Ce a urmat

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a trecut în dreptul numelui un „record”, dar la capitolul negativ.

Protagonistul e din județul Mehedinți. Deși nu are carnet de conducere, asta nu pare să-l fi oprit să urce la volan și să iasă în trafic, ca orice șofer cu acte-n regulă. A fost oprit a şaptea oară de poliţişti, după ce a condus, deşi nu are permis pentru nicio categorie de vehicule. Joi, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.

Mai fusese depistat de două ori în cursul acestei luni

Astăzi, 21 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Vlădaia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Kiseleff, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative.

Bărbatul a mai fost depistat de 2 ori în cursul lunii septembrie a.c. și în alte 4 situații în cursul anului 2022, fiind cercetat pentru aceeași infracțiune”, a transmis joi IPJ Mehedinți.

Tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca vineri, 22 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive – anunță aceeași sursă.

În cazul de față, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

author avatar
Andrei Coman