AcasăNewsUn român s-a trezit cu rate fără să fi luat vreun credit....

Un român s-a trezit cu rate fără să fi luat vreun credit. Cum a fost descoperită înșelăciunea

creditUn român s-a trezit cu rate fără să fi luat vreun credit. Cum a fost descoperită înșelăciunea

Un angajat al unei bănci din Timișoara a luat un credit pe numele verișorului său, ale cărui date de identitate le avea, pentru a-și plăti datoriile la jocurile de noroc.

Când n-a mai putut plăti ratele, escrocheria individului a fost descoperită, iar el a fost trimis în judecată.

A împrumutat din bancă 85.000 lei

Angajatul băncii a fost condamnat în primă instanță la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru că a făcut un credit de nevoi personale în numele altei persoane. Acesta împrumutase de la bancă, cu ajutorul verișorului său, suma de 85.000 de lei.

Angajatul băncii a plătit ratele până la un moment dat, când nu a mai putut să achite datoria. În acel moment, titularul creditului a fost somat să plătească.

Știind că „nu este client, nu a luat niciun împrumut și nu a deschis niciun cont la această unitate bancară, iar datele de contact cu care figurează în sistemul bancar nu îi aparțin”, bărbatul pe numele căruia a fost luat creditul s-a dus la bancă să ceară lămuriri.

Angajatul băncii a fost condamnat la închisoare cu suspendare

În momentul în care a aflat că ofițerul de credit a fost vărul său, titularul creditului a luat legătura cu verișorul său, care a recunoscut că, având datorii, a luat un credit folosind datele de identitate ale verișorului său.

Bărbatul pe numele căruia a fost luat creditul a transmis băncii că problema este rezolvată, dar având suspiciuni că a fost comisă o faptă de fals și înșelăciune, banca a sesizat Poliția. Acesta a recunoscut fapta, iar instanța l-a condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare și plata sumei de 25.000 de lei (credit neachitat).

„Instanța reține că inculpatul este în vârstă de 33 de ani (29 la momentul săvârșirii faptelor), are studii superioare și lucrează în prezent ca șef magazin. De asemenea, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la prima confruntare cu legea penală şi este o persoană integrată în societate, cu posibilităţi evidente de îndreptare a conduitei”, și-a justificat decizia Judecătoria Timișoara, potrivit adevarul.ro.

author avatar
Andreea Vlad