Cauta

Un român a fost condamnat în Germania. Acuzațiile sunt șocante!

Un român a fost condamnat în Germania. Acuzațiile sunt șocante! - Ziarul National

Românul Claudiu S, în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara a fost condamnat de o instanță de judecată din Germania, după ce a fost găsit vinovat că și-a bătut un coleg de muncă.

Magistrații germani au dispus ca tânărul să execute pedeapsa la un penitenciar din România.

Totul a început de la o ceartă cu un coleg de muncă căruia îi datora 20 de euro. Datornicul îi promisese colegului său că-i va da da banii la întoarcerea din România unde fusese în concediu. Pe data de 5 octombrie când au intrat în tură la serviciu a început scandalul. Deși inițial Claudiu S a fost de acord să i se oprească suma de 10 euro din salariu, totuși, când a văzut pe statul de plată poprirea, s-a supărat foarte tare și l-a bătut pe colegul său de muncă.

Românul i-a cerut colegului să-i dea 10 euro spunându-i următoarele: „acum îmi dai banii imediat sau poţi să-ţi cauţi mutra pe bandă”. Ulterior, l-a lovit cu un scaner în mână şi a luat un băţ de lemn aflat pe o stivă de pachete şi l-a ameninţat cu cuvintele: „Dă-mi imediat 10 euro sau eşti terminat”, după care l-a lovit în mâna dreaptă.

În speranţa că acesta s-a liniştit, victima a ieşit din hala de expediţie şi a fumat o ţigară în faţa clădirii. Condamnatul s-a dus după el şi i-a cerut să îi dea ţigări. Când acesta a refuzat, condamnatul l-a lovit instantaneu cu pumnul în nas, pentru a intra în posesia pachetului de ţigări.

Autorităţile germane au emis un mandat european de arestare şi au solicitat predarea condamnatului pentru executarea pedepsei. Chiar dacă instanța de fond l-a condamnat pe român cu suspendare, în martie 2020, s-a dispus revocarea suspendării şi executarea pedepsei de 1 an de închisoare. Pe numele condamnatului i s-a emis un mandat European de arestare.

Hotărârea instanței de judecată

„Având în vedere poziţia procesuală adoptată de către persoana solicitată cu ocazia ascultării sale de către această instanţă la datele din 3.08.2020 şi respectiv 17.08.2020, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiilor art.99 alin.2 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în vederea executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată – cetăţean român declară că refuză să execute pedeapsa în statul emitent. Curtea constată că în legislaţia penală română faptele ce au făcut obiectul acuzaţiilor aduse persoanei solicitate se circumscriu infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tâlhărie”, se precizează în hotărârea instanţei de judecată care a dispus executarea condamnării în România.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version