AcasăDIVERSEUn român a devenit cel mai vârstnic bărbat din lume: Este incredibil!

Un român a devenit cel mai vârstnic bărbat din lume: Este incredibil!

Moment deosebit pentru un străbunic din Capitală, ajuns la venerabila vârstă de 111 ani și șapte luni!

Dumitru Comănescu – declarat deja, încă de vara trecută, cel mai vârstnic cetățean român al municipiului București – a devenit, recent, cel mai vârstnic bărbat din lume. Titlu care, din câte a mărturisit, îl onorează. ”Dragii mei, am primit cu emoție vestea cea mare, dar, în primul rând aș vrea să transmit condoleanțe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton. Mă simt onorat și binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume și să reprezint România la cel mai inalt nivel! Este incredibil! Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat și susținut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor și apropiaților. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbați din lume. Vă multumesc pentru urări și gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate și sper ca dumneavoastră să mă depășiți!”, a declarat Dumitru Comănescu, citat într-un comunicat al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti – CSMB.

La începutul acestui an, românul figura „cu medalia de bronz”, se poate spune, într-un clasament al primilor trei cei mai vârstnici bărbați în viață ai Planetei, stabilit de faimoasa Guinness World Records – Cartea Recordurilor. La acel moment, primul era japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), urmat de britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908). ”Din păcate, în numai câteva luni atât japonezul, cât și Centenarul din Marea Britanie s-au stins din viață – acesta din urmă chiar ieri, 28 mai 2020, fiind bolnav de cancer”, transmite CSMB.

Având domiciliul stabil în București, despre senior s-a aflat că s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A lucrat ca inginer agronom, dedicându-se domeniului cercetării plantelor.

sursa foto: cs-mb.ro

author avatar
Cristina Stefan
331 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger