Cauta

Un Robor la 4% ar ruina companiile

Peste jumătate din companii vor avea probleme cu rambursarea ratelor în cazul în care Robor ar ajunge la acest procentaj, avertizează BNR într-un studiu efectuat în luna septembrie 2017(când valoarea Robor era de 1%) și publicat pentru prima dată. De la data respectivă, Robor la trei luni, referința pentru creditele în lei ale populației și firmelor, a crescut până la 2,1%.

Trei puncte procentuale în plus peste un nivel al ROBOR-ului de circa 1% este limita ma­­ximă pe care multe firme locale şi o pot per­mi­te,  un ROBOR de 4% s-ar dovedi catastrofal pentru investiţii şi ar tri­mite ma­­joritatea companiilor private în inca­pacitate de plată. O creștere Robor se va vedea în prima lună a anului viitor, oamenii și companiile se vor trezi cu rate mai mari la bancă, în contextul în care băncile își vor actualiza dobânzile, iar creșterea Robor-ului din perioada septembrie-decembrie 2017 va fi inclusă în noile rate. O evoluție accelerată a Robor este în primul rând coșmarul celor cu credite în lei, în cel mai pessimist scenariu, cu un Robor de 4% anul viitor, rata lunară la un credit Prima casă, pe 30 de ani, ar fi de 1.349 de lei. Adică o rată lunară mai scumpă cu aproximativ 300 de lei mai mult decât acum.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version