Cauta

Un restaurant din Bucureşti a ARS! Pompierii s-au luptat cu flăcările uriaşe. O suprafaţă de peste 200 mp, DISTRUSĂ!

incendiu Buc

Pompierii s-au luptat să stingă un incendiu, în noaptea de miercuri spre joi, în sectorul 5 din Bucureşti. S-a întâmplat în zona Petre Ispirescu.

Pompierii au intervenit cu numeroase autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

A ars un restaurant dezafectat

Au fost alertate şase autospeciale cu apă şi spumă, una cu autoscară şi ambulanţe. Flăcările s-au aprins în curtea unui un fost restaurant dezafectat.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi, în incinta unui fost restaurant dezafectat. Focul s-a răspândit foarte repede. Martorii au spus că anterior incendiului s-au auzit nişte bubuituri.

Au ars case şi în sectorul 3

Un incendiu de proporţii a avut loc şi în sectorul 3. Focul a cuprins acoperișurile unor case. Oamenii au alertat de urgență pompierii, care au trimis la fața locului 20 de autospeciale de stingere.

Intervenția a fost extrem de dificilă, iar salvatorii s-au luptat în permanență cu riscul propagării vâlvătăii și la casele din jur. Șase persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, iar pagubele materiale au fost însemnate.

Ultimele stiri

  • Horoscop – sâmbătă, 8 iunie 2024. O zi în care nativii trebuie să acţioneze raţional
  • Comunicat de presă GEMITE RO SRL
  • Legea „păcănelelor”, contestată la CCR de judecătorii ICCJ
  • Dacă ești de dreapta, pe 9 iunie votează PNL! Nu îți irosi votul cu cei care nu contează
  • Cum vrea PSD să aducă pe piață medicamente ieftine pentru români
  • Probleme mari la Sectorul 2! Alianța Dreapta Unită a sărit în aer: Lider al PMP cere oamenilor să nu voteze cu Radu Mihaiu
  • Momentul exploziei de la Dedeman Botoșani, surprins în imagini/Prima reacție a companiei – VIDEO
  • Harta longevității din România, un proiect-premieră lansat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Caz șocant! Procuror din Iași, acuzat de viol. Victima minoră, amenintață cu moartea ca să nu spună „secretul”
  • Sondaj: Gabriela Firea, pe primul loc în intenția de vot a bucureștenilor
  • Exit mobile version