AcasăNewsUn oficial din Ministerul Sănătății a scăpat porumbelul: „Închiderea mai devreme a...

Un oficial din Ministerul Sănătății a scăpat porumbelul: „Închiderea mai devreme a magazinelor nu este de ajutor”

magazinUn oficial din Ministerul Sănătății a scăpat porumbelul: „Închiderea mai devreme a magazinelor nu este de ajutor”

Autoritățile au decis să introducă de la ora 20.00 carantina de noapte și să închidă magazinele mai devreme, în speranța că numărul de infectări cu Covid-19 va scădea.

Dar reducerea orelor de funcționarea a magazinelor nu ar fi de ajutor în combaterea pandemiei, este de părere Ștefan Voinea, consilierul onorific al ministrului Sănătății. El spune că soluțiile cele mai bune, potrivit mai multor studii, sunt interzicerea întâlnirilor în grupuri mici și închiderea școlilor.

„Am făcut un review rapid al studiilor cu privire la intervențiile non-farmaceutice (NPIs) care funcționează în prevenirea răspândirii COVID-19. Nu am găsit absolut nimic care să indice faptul că reducerea orelor de funcționare a magazinelor ar fi de ajutor. Un timp de funcționare mai restrâns înseamnă șanse mai mari de a genera aglomerație, deci risc mai mare de infectare.

Un studiu din Nature Human Behaviour afirmă că eficacitatea cea mai bună în oprirea răspândirii virusului ar avea-o interzicerea întâlnirii persoanelor în grupuri mici (small gathering cancellation) și închiderea instituțiilor educaționale (closure of educational institutions)”, a scris Ștefan Voinea pe Facebook.

Voiculescu a votat pentru închiderea magazinelor

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, se declara în urmă cu câteva zile adeptul închiderii magazinelor, pentru a putea păstra școlile deschise.

„Închiderea centrelor comerciale, iertaţi-mă, dar între a închide şcoli şi a închide centrele comerciale cel puţin peste weekend, de exemplu, preferinţa mea şi cred că preferinţa Guvernului este cât se poate de clară şi cred că este preferinţa a fiecăruia dintre noi”, afirma Vlad Voiculescu înainte de anunțarea noilor restricții.

Bucureștiul are, în acest moment, o rată de infectare de 7,02% la mia de locuitori. Însă, când acesta va depăși 7,5, restricțiile se vor aplica în toate zilele. Restricțiile prevăd închiderea magazinelor de la ora 18:00 și interzicerea circulației între orele 20:00 și 05:00.

author avatar
Andreea Vlad
381 afisari

2 COMENTARII

  1. CAND DECIZIILE SE IAU DE NEAVENITI !,DECIZII LUATE DE PAFARISTI! ,DECIZII LUATE DE NEICA NIMENI ! SE ALEGE PRAFUL .
    CE COMPETENTA MEDICALA ARE VLAD VOICULESCU -ZERO,ZERO !, DESPRE CE VOT DISCUTAM ??.
    CAND SPITALELE AU MANAGERI PUSI POLITIC DIN CLIENTELA ,DINTRE NEAMURI !,CAND DECIZIILE SUNT LUATE DE IRESPONSABILI, DE INCOMPETENTII POLITICI ,DE CE VRETI REZULTATE MINUNE ?>
    POLITICUL SI-A DOVEDIT INCOMPETENTA SI IRESPONSABILITATEA IN MATERIE DE ECONOMIE , INCOMPETENTA IN REFORMA SCOLILOR ,INCOMPETENTA SI CORUPTIA IN DOMENIUL FINANCIAR , IRESPONSABILITATEA IN DOMENIUL JUSTITIEI SI A DEZASTRULUI DIN SANATATE .
    MAHALAUA ESTE LA EA ACASA IN CUALITIA DE ZISA GUVERNARE. GUVERNELE MELE SE DOVEDESC NISTE GASTI DE DERBEDEI SI FUFE FARA CAPATAI !!.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger