AcasăNewsUn nou record Artmark: 290.000 de euro pentru tabloul "In iatac" de...

Un nou record Artmark: 290.000 de euro pentru tabloul „In iatac” de Nicolae Tonitza

Nicolae Tonitza - In iatac

Tabloul „In iatac”, de Nicolae Tonitza, a fost vandut pentru suma de 290.000 de euro, miercuri seara, la Licitatia de Iarna a casei Artmark, devenind astfel cea mai scumpa lucrare tranzactionata pe piata de arta romaneasca.

Nicolae Tonitza - In iatac

„In iatac” reprezinta, potrivit specialistilor, cel mai valoros nud realizat de Nicolae Tonitza si scos vreodata la vanzare. Tabloul – care fusese evaluat la 150.000 – 250.000 de euro – este clasat in categoria „Tezaur” a Patrimoniului National Cultural Mobil si provine din renumita colectie a doctorului Iosif Dona.

Precedentul record de autor pentru Nicolae Tonitza a fost stabilit in iulie, tot la o licitatie a casei Artmark, prin vanzarea lucrarii „Afize”, pentru 160.000 de euro. Pana miercuri seara, cea mai scumpa lucrare vanduta pe piata de arta autohtona a fost „Fata cu margele rosii”, de Nicolae Grigorescu, adjudecata in aprilie la licitatie pentru suma de 270.000 de euro. Tabloul nu avea un titlu dat de Grigorescu, casa de licitatii care l-a tranzactionat numindu-l „tarancuta odihnindu-se”, insa proprietarul a preferat titlul „Fata cu margele rosii”. In prezent, acest tablou este expus public la Muzeul National Brukenthal din Sibiu, dupa ce proprietarul sau a decis sa il cedeze in custodia institutiei.

Daniel Baluta

Licitatia de Iarna organizata de Artmark miercuri seara, la Ateneul Roman din Capitala, a avut un rol aniversar, casa dorind sa marcheze prin acest eveniment trei ani de la infiintare. Licitatia de miercuri seara a avut incasari totale de 1.605.350 de euro, fiind adjudecate 99% din cele 142 de loturi scoase la vanzare.

Printre lucrarile vandute la preturi mari miercuri seara s-au mai numarat „Care cu boi la Oratii”, de Nicolae Grigorescu – 165.000 de euro si „tarancuta cu turma de oi, pe Valea Muscelului”, de Nicolae Grigorescu – 90.000 de euro.

author avatar
Ciprian Purice
539 afisari

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img