AcasăNewsUn nou flagel! Șoferi drogați la volan

Un nou flagel! Șoferi drogați la volan

Polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere au întocmit șapte dosare penale pentru șoferi depistați că au condus sub influența drogurilor sau alcoolului și au reținut 28 de permise de conducere, în timpul unei razii efectuate în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Capitală.

„Au fost aplicate 160 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 56.000 lei și au fost reținute 28 permise de conducere, cele mai multe pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare”, a transmis Brigada Rutieră. De asemenea, au fost întocmite șapte dosare penale. Între cei depistați în trafic sub influența drogurilor este un tânăr de 24 de ani, prins pe Bulevardul Unirii . Testat cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezența în organism a cannabisului. Șoferul a fost condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice și s-a întocmit dosar penal. Un alt bărbat, în vârstă de 28 de ani, a fost prins conducând mașina pe str. Reșița din Capitală, sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, respectiv opiu.

A distrus două benzinării

Pe de altă parte, un șofer violent aflat sub influența narcoticelor a produs panică, ieri, pe Autostrada Soarelui. El a fost imobilizat de mai mulți bărbați aflați într-o benzinărie de pe A2. Șoferul scandalagiu a intenționat să plece din benzinărie fără să achite combustibilul și pentru că vânzătoarea a încercat să-l oprească acesta a intrat cu mașina în geamurile benzinăriei și a încercat să o omoare pe femeie. Mai mult, bărbatul  a spart cu un scaun mai multe geamuri. În momentul în care oamenii legii și-au făcut apariția, acesta a sărit în mașina sa și a demarat în trombă. Cursa nu a durat foarte mult întrucât individul a intrat în plin, cu autoturismul, în ușile unei a doua benzinării. Cetățenii aflați acolo au intervenit și l-au imobilizat.

author avatar
Ramona Feraru
127 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger