AcasăNewsUn medic din Bihor a murit în timpul gărzii

Un medic din Bihor a murit în timpul gărzii

Un medic a murit în timp ce era de gardă la un centru de permanenţă din judeţul Bihor, acesta fiind găsit prăbuşit în baie de către asistentul medical cu care lucra.

Sursa foto: twitter

Colegii săi au scris că „nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie în România. Ci lupta pentru respect, pentru recunoaștere, pentru puțin sprijin”.

Șeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea a afirmat că “e greu de spus, deocamdată, ce s-a întâmplat. Se poate să fi avut probleme cardiace”.

Medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, scrie pe Facebook că lista medicilor decedați în gardă se prelungește cu încă un nume: „colegul Ștefan Quai, primul mf-ist din Bihor cu contract privat cu CAS (și-a amenajat spațiul din casă pentru cabinet medical pe vremea când toți lucrau încă în cabinetele de stat) s-a dus azi la ceruri. Nu a mai apucat să iasă din garda efectuată la CP. Abia ieșise la pensie, mai făcea gărzi la CP pentru a fi încă activ”.

Ştefan Quai a fost absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj Napoca, fiind specializat în Pediatrie. A fost primul medic de familie înregistrat în judeţul Bihor şi a avut cabinet în propria casă, în centrul Oradiei, cabinet pe care l-a împărţit cu fostul ministru al Sănătăţii, pediatrul Ritli Ladislau.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
164 afisari

Ultimele știri

spot_img