AcasăNewsUn hoț a furat un ceas de  peste 800.000 de dolari de...

Un hoț a furat un ceas de  peste 800.000 de dolari de la mâna unui om de afaceri

S-a întâmplat în faţa unui hotel de cinci stele din Paris, un afacerist japonez ieşise afară ca să fumeze, un bărbat s-a apropiat de el și i-a cerut o țigară, dar când victima a întins mâna hoțul a văzut ceasul, l-a smuls și a fugit.

Păgubitul a rămas fără un ceas elveţian Richard Mille Tourbillon Diamond Twister, modelul decorat cu o spirală acoperită cu diamante are un preţ de 830.000 de dolari. “Incidentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere, iar acest lucru va duce la identificarea atacatorului”, au declarat reprezentanţii hotelului. Bărbatul a ieșit din Hôtel Napoléon, în apropiere de Arcul de Triumf și Champs-Elysées.

“Incidentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere, iar acest lucru va duce la identificarea atacatorului”, au declarat reprezentanţii hotelului. Din cauza valorii furtului, cazul a fost trasferat de la poliția franceză la o echipă specială de combatere a crimei organizate. Parisul a cunoscut în ultimele luni o serie de furturi de ceasuri de lux.

În primele opt luni ale anului, au fost raportate 71 de cazuri. Cele mai multe se întâmplă în elegantul arondisment 8, chiar lângă Champs-Elysées, unde se află o mulțime de hoteluri de lux și magazine de bijuterii.  Patru furturi au avut loc într-o singură zi în iulie, cu ceasuri în valoare totală de 1.900.000 de euro. Poliţiştii parizieni estimează deja o creştere cu 28% a furturilor de ceasuri de lux comparativ cu anul 2018. Brandurile preferate de hoţi sunt Rolex şi Cartier, sunt uşor de recunoscut şi au cea mai mare căutare pe piaţa neagră. (R. Jacotă)

author avatar
National
1.021 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger