AcasăNewsUn elev a incercat sa se sinucida in timpul orei de curs

Un elev a incercat sa se sinucida in timpul orei de curs

Un elev de 16 ani de la Colegiul Economic „I. Ghica” din Braila a incercat sa se sinucida in timpul unei ore de curs, chiar in momentul in care a intrat profesorul in clasa. Politistii si Inspectoratul Scolar au deschis anchete.

Elevul de 16 ani, de la Colegiul Economic „I. Ghica” din Braila a vrut sa isi taie venele, dar a fost observat la timp de o colega de clasa, aceasta atentionand profesorul, care a chemat imediat o ambulanta. „Este vorba despre un elev de clasa a noua. S-a intamplat chiar inainte de inceperea orei, profesorul era in clasa. Elevul s-a taiat pe mana cu o lama de ras. O colega a vazut, iar cadrele didactice au sunat imediat la 112”, a declarat inspectorul scolar general adjunct al ISJ Braila, Dan Gheorghita. Elevul a fost transportat de urgenta la spital, fiind in afara pericolului. „Am inteles ca pe maini mai avea cateva urme de taieturi. Noi am instiintat familia, din fericire copilul este in afara oricarui pericol. Vom face o ancheta, vom incerca sa aflam ce s-a intamplat, vom vorbi cu elevul, cu familia lui, cu psihologul scolar”, a precizat inspectorul Gheorghita. Si politistii au demarat o ancheta. Ei vor sta de vorba cu profesorii si cu colegii de clasa ai tanarului.

author avatar
Catalin Dumitrescu
1.490 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger