AcasăNewsUn criminal nu mai vrea să iasă din puşcărie

Un criminal nu mai vrea să iasă din puşcărie

Vrea o viață în spatele gratiilor

Judecătorii din Suceava au fost puși într-o postură inedită de o soliciare a unui criminal. Bărbatul a cerut instanței să rămână pentru toată viața în spatele gratiilor și să nu fie eliberat condiționat niciodată. Povestea bărbatului este terifiantă. Iar magistrații vor lua o decizie cu privire la acestă solicitare neobișnuită.

Vrea o viață în spatele gratiilor

Bărbatul a fost arestat în urmă cu doi ani după ce și-a ucis fetița de cinci ani. Astfel, acesta a fost condamnat la 18 ani şi 20 de zile de închisoare după ce şi-a recunoscut vina şi a fost judecat pe procedură simplificată, care prevede reducerea pedepsei. Mai mult, bărbatul a solicitat Curţii de Apel Suceava să îi majoreze pedeapsa. În faţa instanţei, bărbatul de 36 de ani a solicitat revizuirea dosarului pe motiv că ar avea probe noi, însă când a ajuns în faţa judecătorilor a cerut ca pedeapsa să îi fie majorată. Criminalul din Botoşani a cerut judecătorilor ca pedeapsa de 18 ani să fie schimbată în închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate. Totuşi, din cauza faptului că în primă instanţă a fost judecat pe procedura simplificată, judecătorii au respectat legea şi au menţinut pedeapsa de 18 ani de închisoare.  Conform rechizitoriului, în luna octombrie 2017, Costel V. a ajuns acasă, în satul Vânători, din Botoşani şi a început să facă scandal, la fel ca în fiecare zi. Potrivit actelor de la dosar, după o zi lungă de muncă, bărbatul a ajuns beat acasă, a dat drumul la muzică şi când soţia i-a cerut să dea mai încet a pus mâna pe un cuţit şi a vrut să o înjunghie. Femeia a fost salvată de mama ei, moment în care criminalul s-a dus în patul în care dormea fiica lui în vârstă de cinci ani şi i-a tăiat gâtul. Medicii chemaţi de urgenţă la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa fetiţei.

author avatar
Ramona Feraru
692 afisari

1 COMENTARIU

  1. Condamnat acu 2 ani la doar 18 ani de închisoare,cind in Anglia lua 30,acum dupa doar 2 ani se pune problema sa fie eliberat??De ce pedepse așa mici pt. crime atît de grave? Și Anglia este o mare putere și civilizație dar nu dă pedepse in batjocura victimelor,ci dă cum trebuie-pedepse grele pt. crime grave! PT. INFATICID OMOR FACUT ASUPRA FETIȚEI LUI TREBUIA ÎNCHIS PE VIAȚĂ! CODUL PENAL TREBUIE REFĂCUT PEDEPSELE ASPRITE! Mai ales la ucidere din culpa (accidente,etc) se dau 2-3 ani,iar la americani-SUA-DE LA 15 ANI ÎN SUS!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger