AcasăNewsUmanitatea își dă restart. Soluții DIY pentru criza Corona

Umanitatea își dă restart. Soluții DIY pentru criza Corona

Din Anglia și până-n îndepărtata Rusie, de pe coastele Americii până în Cornul Africii, producătorii și inginerii creează versiuni open-source ale echipamentelor medicale atât de necesare în aceste zile. Umanitatea își dă un restart la modul de viață, iar capacitatea de a privi și înțelege timpurile capătă noi dimensiuni. Cine are forța să se adapteze, supraviețuiește, restul, rămân piese inerte ale unui univers haotic.

Din prima categorie face parte și Gui Cavalcanti (33 de ani), un tânăr care s-a trezit din amorțire conștientizând momentul zero în care lumea a ajuns. Experiența în domeniul medical și specializarea în dezastre naturale l-au transformat dintr-o dată în liderul de pe Facebook al unui efort internațional care își propune să proiecteze echipamente medicale vitale în lupta cu pandemia de Covid-19.

„Nu am muncit niciodată atât de mult pentru o slujbă pe care nu am dorit-o”, spune cu amar în glas Gui Cavalcanti, într-un interviu la care acum trei luni nici nu visa. Nu visa el, dar visează cu ochii deschiși aflându-i demersul cadrele medicale de pe toate meridianele lumii – e nevoie cât mai repede de provizii medicale esențiale, de la mănuși chirurgicale și măști de față la ventilatoare! Drept răspuns la îndemnul său, lansat pe Facebook, o mână de entuziaști open-source s-au unit într-un mega-proiect DIY (Open Source Covid19 Medical Supplies) care urmărește să salveze sistemul de sănătate.

Se zice, conform New York Times, că în spatele grupului creat de Cavalcanti (patronul și CEO al MegaBots, o firmă de robotică) ar sta un chirurg foarte influent din zona zona Golfului, care l-a convins să facă ceva pentru cadrele medicale. Profesioniștii din spitale, în special asistentele, au nevoie de dezinfectanți, mănuși, halate și măști de protecție; stive de ventilatoare nu ar ajuta câtuși de puțin pacienții dacă n-ar exista astfel de persoane să le opereze!

Când a demarat proiectul pe Facebook, tânărul le-a spus colegilor moderatori că vrea să crească „mai repede decât virusul care ne ucide familiile”. Mulți au zâmbit la enormitatea unui asemenea gând, dar în numai două săptămâni grupul avea deja 50.000 de oameni care își împărtășesc modelele sau machetele pentru diferite piese de echipament și oferă suport moral și încurajare.

Treaba este extrem de bine organizată, pe model corporatist. Un subgrup de 130 de persoane filtrează oră de oră informațiile care se adună, construind un catalog de soluții DIY pentru echipamentele medicale. După asta, o echipă de profesioniști din domeniul medical evaluează conținutul marcat cu stegulețe (informații importante, cu conținut prețios), iar apoi un alt grup (tehnoredactori) pune pe Google informațiile aprobate, în documente read-only, creând o bibliotecă virtuală care detaliază cum se construiesc în regie proprie (Do It Yourself) echipamente medicale, inclusiv mănuși, măști de față, camere de presiune negative sau chiar măști de oxigen.

Lucrurile s-au mișcat, căci valul Facebook a adus inovația la un nivel nebănuit. Până se vor regla problemele, adică lipsurile, „reparațiile făcute în casă” umplu golurile lăsate de managerii din sistemul de sănătate.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
366 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger