AcasăNewsUltimii trei presedinti ai Frantei, spionati de americani

Ultimii trei presedinti ai Frantei, spionati de americani

Chiar daca sunt clasificate ”secrete”, dezvaluirile site-ului fondat de Julian Assange nu releva secrete de stat

Potrivit unor documente dezvaluite de WikiLeaks, Agentia Nationala de Securitate a SUA (NSA) i-a spionat pe Francois Hollande, Nicolas Sarkozy  si Jacques Chirac dar si pe alti inalti demnitari sau diplomati francezi.

Chiar daca sunt clasificate ”secrete”, dezvaluirile site-ului fondat de Julian Assange nu releva secrete de stat

Cei trei presedinti au fost spionati de SUA din 2006 pana in 2012, potrivit Mediapart si Liberation. Este vorba de cinci rapoarte de analiza provenind de la NSA. Clasificate ”top secret” aceste interceptari ale comunicatiilor erau destinate directorilor NSA si ai altor servicii de informatii americane. Unele dintre ele ar fi putut fi partajate in cadrul asa numitului grup ”Five Eyes”, o alianta a serviciilor de informatii americane, australiene, canadiene, neo-zeelandeze si britanice. Liberation citeaza in special un document care arata cu Jacques Chirac si-a impins propriul candidat pentru postul de sub-secretar adjunct al Natiunilor Unite, in 2006. Un document mai recent, datat 22 mai 2012, la cateva zile dupa ce Francois Hollande a preluat functia, dezvaluie reuniuni secrete pentru discutii asupra unei eventuale iesiri a Greciei din zona euro. ”Sarkozy se vede ca singurul care poate rezolva criza financiara mondiala”, nota NSA. ”Crede ca Washington tine seama de unele sfaturi ale sale”. Liberation publica si un extras din baza de date a NSA cu numerele de telefon ale lui Nicolas Sarkozy si ale altor inalti demnitari francezi de la Elysee sau din unele ministere. ”Nu vizam si nu vom viza comunicatiile presedintelui Francois Hollande. Nu desfasuram operatiuni de supraveghere in strainatate daca nu exista un obiectiv de securitate nationala validat ( … ) . Lucram indeaproape cu Franta cu privire la toate problemele internationale importante „, a declarat purtatorul de cuvant al Consiliului National de Securitate al SUA, Ned Price .

Hollande  a convocat de urgenta Consiliul de Aparare

Convocat in regim de urgenta ieri dimineata de catre presedintele francez, Consiliul de Aparare al Frantei a notificat SUA cu privire la ”angajamentele Washingtonului” de la finele lui 2013 de a nu-si intercepta aliatii, condamnand aceste ”fapte inacceptabile”. Tot ieri, a fost anuntata o discutie telefonica, ”in cursul zilei”, intre Francois Hollande si Barack Obama. Pe de alta parte, coordonatorul national al serviciilor de informatii franceze, Didier Le Bret, se va deplasa ”in zilele urmatoare” in SUA.

Ambasadorul SUA, chemat pentru explicatii

Ministrul afacerilor Externe francez, Laurent Fabius, l-a convocat, ieri dupa amiaza, pe ambasadorul Statelor Unite la Paris, Jane Hartley, au declarat pentru AFP surse diplomatice. Paris a denuntat un ”spionaj inacceptabil intre aliati. Franta nu va tolera nicio masura care-i ”pericliteaza securitatea nationala”, a comunicat Palatul Elysee.

 

author avatar
Tudor Borcea
310 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger