AcasăNewsUltima zi a României în fruntea Europei. Ciamba: „Rezultatele au fost incontestabile,...

Ultima zi a României în fruntea Europei. Ciamba: „Rezultatele au fost incontestabile, peste aşteptări”

MAI a anunțat duminică, la finalul deținerii Preşedinţiei Consiliului, că și-a îndeplinit cu succes obiectivele, reușind să închidă șapte dosare legislative și să înregistreze progrese în negocierea altora.

George Ciamba alături de alți oficiali europeni Sursa foto Twitter

„Rezultatele Preşedinţiei României la Consiliul UE, au fost incontestabile, peste aşteptări”, a afirmat ministrul delegat pentru Afaceri europene, George Ciamba, declarând că momentul alegerilor europene a avut, până la urmă, un impact pozitiv.

Prioritățile identificate în cadrul secțiunii afaceri interne au vizat domenii precum consolidarea securității interne a UE, asigurarea unui management integrat al frontierelor externe, gestionarea eficientă și durabilă a migrației, asigurarea interoperabilității sistemelor informatice pe scară largă la nivelul UE, lupta împotriva terorismului, inclusiv prevenirea și combaterea radicalizării online.

Prezentăm pe scurt informații despre șapte dosare legislative, conform comunicatului remis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI):

  1. Eficientizarea schimbului de informaţii

Pe linie de securitate internă, pe timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE s-a reuşit adoptarea de către Consiliul UE şi Parlament a pachetului legislativ referitor la asigurarea interoperabilităţii sistemelor de informaţii care va conduce la eficientizarea activităţii autorităţilor naţionale competente, prin facilitarea identificării corecte a persoanelor şi combaterea fraudelor de identitate pe teritoriul statelor membre. Autorităţile abilitate din orice stat membru al UE vor avea acces la un portal european de căutare, care le va permite cu o singură căutare să obţină informaţii despre o persoană verificată din toate bazele de date existente la nivelul Uniunii.

  1. Facilitarea accesului la informaţii financiare pentru depistarea suspecţilor de terorism şi alte infracţiuni grave

Tot pentru eficientizarea activităţii instituţiilor de aplicare a legii, în special pentru combaterea terorismului şi a anumitor infracţiuni grave, a fost adoptată directiva care le facilitează accesul la informaţii financiare. Este vorba de informaţii privind atât fonduri folosite pentru finanţarea anumitor infracţiuni, cât şi a celor obţinute în mod ilegal.

  1. Extinderea schimbului de date privind cazierele judiciare

În cadrul demersurilor de întărire a securităţii interne la nivelul statelor UE, Sistemul european de informaţii cu privire la cazierele judiciare a fost extins prin introducerea în sistem a resortisanţilor ţărilor terţe, condamnaţi la nivelul UE.

  1. Consolidarea agenţiei FRONTEX

La începutului mandatului, bazându-se pe experienţa precedentelor preşedinţii, România şi-a propus doar obţinerea unui acord la nivelul Consiliului UE cu privire la consolidarea Agenţiei FRONTEX, dar MAI a reuşit mai mult, obţinând vot final în Parlamentul European. Conform celor stabilite în urma negocierilor, până în 2027, Agenţia va dispune de un personal operaţional de până la 10.000 de persoane (personal operativ din cadrul FRONTEX şi personal detaşat, pe termen scurt sau lung, din statele membre). De asemenea, primeşte un mandat mai amplu de sprijinire a activităţilor statelor membre cu privire la protecţia frontierelor, la returnare şi la cooperarea cu ţările terţe.

  1. Atribuţii sporite pentru ofiţerii de legătură în domeniul migraţiei

Un pas în plus în direcţia unui răspuns la problema migraţiei ilegale a fost adoptarea Regulamentului privind ofiţerii de legătură în materie de imigraţie care vor avea atribuţii sporite în combaterea traficului de migranţi, în culegerea de informaţii şi în procedurile de returnare a imigranţilor ilegali.

  1. Cărţi de identitate mai sigure

Un alt obiectiv atins pe perioada PRES RO a fost adoptarea Regulamentului privind cărţile de identitate, care prevede introducerea unor măsuri de securitate mai stricte pentru cărţile de identitate ale cetăţenilor UE. În plan naţional, Ministerul Afacerilor Interne a pregătit deja un proiect prin care să adapteze legislaţia naţională la cerinţele europene, care în prezent se află în Parlamentul României. Unul dintre avantajele introducerii noilor cărţi de identitate este rezolvarea multora dintre dificultăţile întâmpinate de români, în special cei din străinătate, în relaţia cu autorităţile din ţările respective.

  1. RescEU – Un instrument eficient în salvarea de vieţi omeneşti

Preşedinţia Română a Consiliului JAI a făcut ultimii paşi pentru închiderea dosarului privind modificarea mecanismului de protecţie civilă care prevede înfiinţarea RescEU, un instrument care va coagula capacităţi pentru intervenţie rapidă în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă ale căror efecte depăşesc capacitatea de răspuns a unui singur stat membru.

În plus faţă de responsabilităţile asumate pe timpul exercitării Preşedinţiei Consiliului Justiţie şi Afaceri interne – secţiunea afaceri interne, Ministerul Afacerilor Interne a asigurat, împreună cu alte instituţii şi autorităţi competente, securitatea participanţilor şi ordinea publică pe timpul desfăşurării celor aproape 300 de evenimente organizate la nivel naţional în contextul PRES RO, printre care Summit-ul şefilor de stat şi de guvern de la Sibiu şi 23 de reuniuni ministeriale.

George Ciamba alături de președintele Klaus Iohannis Sursa foto Administrația Prezidențială
author avatar
Filip-Mihael Bodoc
244 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger