Cauta

ULTIMA ORĂ! Încă un pacient din incendiul de la Piatra Neamț a murit. Bilanțul crește la 11 victime

incendiu

ULTIMA ORĂ Încă un pacient din incendiul de la Piatra Neamț a murit. Bilanțul crește la 11 victime / foto: Spotmedia

Încă un pacient care a trecut prin infernul de la ATI de la Spitalul Județean Neamț a murit. Era unul din cei șapte transferați la Iași. Acesta a murit luni dimineață, la Pașcani.

Pacientul era în stare gravă, cu comorbidităţi, şi ar fi avut nevoie de terapie intensivă, fiind dispus transferul după ce Secţia ATI a fost închisă în urma incendiului. Potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax, pacientul avea Covid-19 și pancreatită.

11 persoane, pacienți intubați, bolnavi de Covid 19, au murit în incendiu

Două saloane au fost cuprinse de flăcări sâmbătă seară, 14 noiembrie 2020. 16 pacienţi se aflau internați în ele, la secția ATI. Iniţial, au fost doar şapte decese, dar ulterior numărul lor a crescut la 10, iar luni s-a confirmat un nou deces. Pacientul care a murit în această dimineață fusese transportat la spitalul din Pașcani.

Erau pacienţi care se aflau în stare critică şi primeau îngrijiri în secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

Unul dintre medicii care a încercat să-i salveze pe pacienți a suferit numeroase arsuri și a fost transportat pentru tratament la un spital din Belgia.

Se fac cercetări

Procurorii Parchetului General au ajuns, duminică, la Piatra Neamţ şi au început cercetările în secţia ATI.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a preluat ancheta în acest caz, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Parchetul a anunțat într-un comunicat că a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi urmează să fie ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării.

De asemenea, au fost finalizate patru dintre necropsiille victimelor şi au fost audiate primele persoane.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Exit mobile version