AcasăNewsUltima modificare –bombă a Legii pensiilor. S-a schimbat vârsta de pensionare. Se...

Ultima modificare –bombă a Legii pensiilor. S-a schimbat vârsta de pensionare. Se aplică de la 1 iulie

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a anunțat, că începând cu data de 1 iulie va intra în vigoare o nouă modificare a legii pensiilor.

Potrivit CNAS, vârsta standard de pensionare în cazul femeilor, care acum e de 59 de ani, va crește treptat până la 63 de ani, până în 2028.

Astfel, că stagiul de cotizare, care e de 32 de ani în momentul de față, va ajunge la 34 de ani.

Pentru bărbați vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, iar stagiul de cotizare de 34 de ani.

CNAS spune că, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor, se stabilește pensia pentru limita de vârstă în condițiile unui stagiu de cotizare de minimum 15 ani.

Femeile care au născut și au educat până la vârsta de opt ani cinci și mai mulți copii pot beneficia de reduceri ale vârstei standard de pensionare. Se pot pensiona cu trei ani înainte de vârsta standard.

Excepție de la aceste prevederi legislative sunt cei care au lucrat în condiții deosebite de muncă. Aceștia pot ieși mai devreme la pensie.

În sistemul public de pensii, cuantumul pensiei pentru limită de vârstă este calculat pe baza stagiului de cotizare realizat pe parcursul activității de muncă a solicitantului şi veniturilor care au constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale.

Potrivit CNAS, la stabilirea pensiei nu se mai prezintă certificatele de salariu de la activitățile realizate până pe 1 ianuarie 1999, pensia calculându-se doar în baza venitului asigurat realizat după data respectivă, reflectat în contul personal de asigurări sociale al persoanei asigurate din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale. Se ia în considerare stagiul de cotizare realizat în perioada de activitate trecută pe carnetul de muncă.

Actele necesare pentru dosarul de pensionare se depun la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu în termen de 30 de zile de la atingerea vârstei de pensionare. Dacă cererea e depusă după cele 30 de zile, pensia pentru limită de vârstă se va acorda de la data prezentării ultimului act necesar.

author avatar
Eli Dan Davidescu
968 afisari

3 COMENTARII

  1. smecherii si cu pensii babane ies pana in saizeci iar prostii care mai si contribuie se duc direct la groapa dupa legile facute de marea sefa care tot invarte vorbele !!!!!!!!!

  2. La noi , in Transnistria , s-a stabilit in formatul 5 plus 2 sa primim pensie dublul ultimului salariu , n-avem probleme , ne apropiem de suta de euroi . Varsta de pensionare a fost de 60 de ani pentru barbati si 55 de ani pentru femei , a-ntarcat balaia , ne prelungeste varsta si primim primul cupon in coparseu .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger