AcasăNewsUite cu ce Mercedes se plimba atacatorul din Norvegia

Uite cu ce Mercedes se plimba atacatorul din Norvegia

Norvegia este o tara civilizata, cu un nivel de trai foarte ridicat. De efectele acestora beneficiaza din plin criminalul Anders Breivik.

Lui Breivik i-au fost asigurate toate conditiile pentru a fi protejat de vreun eventual atac in timpul transportarii

Nu a avut nicio clipa intentia sa-si curme viata dupa ce a comis carnagiul inimaginabil pentru norvegieni. Stia ca va beneficia de toate prerogativele democratiei si de nivelul de civilizatie al tarii sale. O singura mirare a avut criminalul, dupa cum avea sa declare avocatului sau, Geir Lippestad: cum de i-a fost atat de usor sa-si duca la indeplinire planul odios!

Nu-i vine nici lui sa creada ca a ajuns fara piedici in Insula Utoeya si ca fortele speciale au ajuns atat de tarziu.  E adevarat, fortele speciale au ajuns tarziu, pentru ca au avut probleme tehnice la barcile de interventie! Cum se intampla si pe la case mai „mici”, ca pe la noi, la Deta, cu penuria de benzina. In rest, armata si politia norvegiene sunt dotate cu vehicule aproape de lux!

A ucis pe marsul din Stapanul Inelelor

Numai un ofiter a stat langa Breivik, nefiind nevoie de mai multi, deoarece acesta e calm si cooperant

Masinile cu care a fost escortat Breivik la tribunal erau marca Mercedes Clasa G 500, costand peste 150.000 de dolari bucata, fiind si blindate. Numai garda regala mai foloseste astfel de vehicule! Armata are peste 3000 de Mercedesuri Clasa G in dotare. Cele cu care a fost transportat criminalul erau pentru protectia lui, sa nu fie atacat de multimea furioasa. Care multime era prea civilizata pentru asa ceva.

Avocatul lui Breivik, care este laburist, adica din partidul pe care-l luase drept tinta criminalul, a dat asigurari reporterilor ca acesta este multumit, se simte bine, este doar foarte obosit din cauza audierilor. Dar el, avocatul, este cel care-l solicita cel mai mult, autoritatile audiindu-l regulamentar, numai in timpul zilei, ca sa nu-l streseze! Geir Lippestad a zis ca-si fondeaza apararea pe nebunie. Cum altfel sa numeasca faptul ca Breivik s-a drogat la greu si a ascultat, in timpul masacrului, la castile de la iPod marsul Lux Aeterna, din Stapanul Inelelor, compus de Clint Mansell?!

 

 

 

author avatar
Adina Mutar
281 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger