AcasăNewsUE va salva Grecia cu masuri de austeritate

UE va salva Grecia cu masuri de austeritate

greciaUE va salva Grecia cu masuri de austeritate

Liderii Uniunii Europene (UE) au promis ca vor salva Grecia de la faliment, stabilizand economia zonei euro, cu conditia ca premierul elen George Papandreou sa adopte si sa treaca prin parlament, saptamana viitoare, un pachet de masuri de austeritate de 78 miliarde euro, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

grecia
UE va salva Grecia cu masuri de austeritate

Expertii institutiilor financiare internationale au avizat joi planul de austeritate pe cinci ani propus de guvernul elen, punand accentul pe solidaritate si exercitand in acelasi timp presiuni asupra opozitiei din Grecia pentru a determina intreaga clasa politica sa sprijine masurile necesare.

„Nu este numai o unda verde, ci si un semnal pozitiv pentru viitorul Greciei„, a declarat Papandreou presei dupa prima sesiune a summit-ului liderilor UE care are loc joi si vineri la Bruxelles.

Discutiile de joi au fost dominate de Grecia, care are in derulare un acord cu institutiile financiare internationale incheiat in luna mai a anului trecut pentru o finantare externa de 110 miliarde euro, dar are nevoie acum de un nou program de marime similara, potrivit presei internationale.

Liderul opozitiei elene, Antonis Samaras, a refuzat, in discutiile de la Bruxelles, sa faca vreun angajament in privinta programelor guvernului elen. Opozitia sustine taierile bugetare, insa se opune „amestecului actual de masuri”, considerand ca guvernul se bazeaza prea mult pe cresteri de taxe.

Papandreou a dat asigurari ca va reusi sa introduca masurile de austeritate cerute de UE in schimbul urmatoarei transe, de 12 miliarde euro, din programul convenit anul trecut cu Grecia. Statul elen are nevoie de acesti bani pana la mijlocul lunii iulie, pentru a evita intrarea in incapacitate de plata.

Datoria de stat a Greciei este proiectata sa creasca in acest an de la 142,8% din PIB la 157,7% din PIB, respectiv la 166,1% din PIB anul viitor.

Totodata, eforturile de a reduce un deficit bugetar de circa 10% din PIB au contribuit semnificativ la adancirea recesiunii.

Votul din parlamentul elen privind programul de austeritate este programat pentru 30 iunie, la scurt timp inainte de intalnirea ministrilor finantelor din zona euro din 3 iulie, in care se va discuta urmatoarea transa pentru Grecia.

Papandreou a adaugat ca afirmarea unui angajament ferm din partea UE il va ajuta sa promoveze masurile de austeritate in Grecia, in incercarea de a calma grevele si manifestatiile de pe strazile Atenei.

UE a incercat sa indulceasca situatia promitand sa-si creasca contributia la proiectele de infrastructura din Grecia si sa ofere mai multa „asistenta tehnica” pentru a permite guvernului elen si companiilor grecesti sa acceseze mai usor fonduri si subventii europene.

author avatar
Bogdan Nicolae-Rotman
131 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger