AcasăNewsUE se distanțează de Washington și Londra în acuzațiile asupra Iranului

UE se distanțează de Washington și Londra în acuzațiile asupra Iranului

Reprezentanții diplomatici ai statelor Uniunii Europene (UE) s-au arătat prudenți la întâlnirea de luni în atribuirea responsabilităţii atacurilor de săptămâna trecută asupra petrolierelor din Marea Oman.  Aceștia şi au refuzat să se alinieze Statelor Unite, care acuză Iranul, la fel ca Marea Britanie şi Arabia Saudită.  

O astfel de decizie nu poate fi luată fără „cea mai mare atenţie. Cunosc evaluarea făcută de serviciile americane şi britanice de informaţii, însă noi nu am decis încă acest lucru, în ceea ce ne priveşte. Trebuie să fim foarte prudenţi şi vom culege mai multe informaţii”, a declarat ministrul de Externe german, Heiko Maas, ajuns la o reuniune cu omologii săi, organizată în Luxemburg, întâlnire la care a participat și Teodor Meleșcanu. Șeful diplomației finlandeze, Pekka Haavisto,  a întărit ideea: „Este esenţial să avem toate probele” înainte să se tragă concluzii.

Mai mulţi miniştri au susţinut poziţia Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, care a cerut o anchetă independentă. „Principala sarcină a miniştrilor de Externe este să evite războiul”, a subliniat liderul diplomaţiei Luxemburgului, Jean Asselborn, care a avertizat împotriva repetării unor falşi paşi diplomatici ce au condus la invazia Irakului în 2003. „Sunt convins, așa cum eram și acum 16 ani, că nu trebuie să comitem eroare de a crede că putem rezolva o problemă în Orientul Mijlociu cu armele”, a declarat el. „Pericolul este că aici ne jucăm cu focul şi că, până la urmă, vor exista doar perdanţi”, a avertizat ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg.

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe  și Politică de Securitate, a îndemnat săptămâna trecută să se evite toate „provocările” în regiunea Orientului Mijlociu. UE încearcă să salveze Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, ameninţat de către Statele Unite şi de decizia preşedintelui american Donald Trump de a reimpune sancţiuni economice Republicii Islamice.

Miniştrii francez, Jean-Yves Le Drian, britanic, Jeremy Hunt şi belgian, Didier Reynders nu au participat la această reuniune.

 

 

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
113 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger