Cauta

UE, in razboi cu instrumentele de tortura

Bastoane, lanturi, catuse, bratari cu electrosocuri, substante chimice letale: Uniunea Europeana vrea sa interzica comertul cu orice fel de obiect care serveste la rele tratamente sau la pedeapsa cu moartea, incercand, ieri, la ONU, sa ralieze cat mai multe tari membre la un astfel de demers.

Comisarii europeni spun ca un comert cu ustensile si dispozitive ce provoaca dureri este inacceptabil

Tari precum Argentina sau indepartata Mongolie s-au asociat deja cu europenii pe acest dosar dar multe altele sunt departe de unanimitate. Printre ele, China, Iranul sau Arabia Saudita, unde executiile sunt curente. Dar si SUA, unde injectiile letale administrate condamnatilor la moarte sunt de mult in colimatorul UE. In alta ordine de idei, Statele Unite sunt de mult criticate pentru ”o utilizare la scara larga a bratarilor sau centurilor cu electrosocuri”, potrivit ONG-ului Omega Research Foundation, care urmareste folosirea acestor echipamente de catre autoritatile din intreaga lume. In numeroase state americane, detinutii sunt obligati sa le poarte, acestea fiind activabile de la distanta, in timpul transferurilor sau audientelor la tribunal. Chiar daca nu sunt activate, aceste echipamente ”constituie rele tratamente, mentinandu-l pe cel care le poarta cu teama permanenta de durere”, subliniaza ONG-ul cu sediul la Londra, intr-un recent raport cu privire la aceste echipamente in 57 tari membre ale Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa. UE, care a facut din lupta impotriva torturii si a pedepsei capitale una din prioritatile politicii ei externe, a adoptat, incepand cu 2005, masuri ce urmaresc interzicerea comercializarii acestor produse. Masuri intarite anul trecut cu interzicerea promovarii si tranzitului lor via solul si porturile europene.

O conventie internationala asteptata

Comisarul european al Comertului, Cecilia Malmstrom, a subliniat ca aceste masuri au avut deja ”efect pozitiv”. Productia europeana, privata de exporturi, a scazut iar pretul produselor utilizate pentru injectii letale a crescut, potrivit datelor furnizate de Bruxelles. Dar fabricantii ”incearca sa ocoleasca legislatia”, a deplans comisarul. Europenii spera ca adoptarea unei declaratii politice, asteptata ieri dupa amiaza, va marca inceputul unei colaborari internationale mai vaste.  Peste 50 de tari ar trebui sa o semneze intr-o prima faza, cu speranta ca numarul lor sa creasca pana la ajungerea la un consens si chiar la o conventie internationala. Tarile semnatare se angajeaza sa ”controleze si sa restranga” exportul acestor produse, cu ajutorul unei platforme comune de supraveghere a fluxului comercial si care va alerta cu privire la produse noi care ar putea veni pe piata. ”Aceste ustensile au doar scopul sa provoace dureri ingrozitoare si sa omoare oameni. Nu trebuie sa permitem ca ele sa fie vandute ca orice marfa, este timpul sa oprim acest comert scandalos”, a declarat Cecilia Malmstrom.

Ultimele stiri

  • Când poţi ieşi anticipat la pensie, în funcţie de anul naşterii şi ce venit vor avea românii raportat la venit și la carieră
  • Statul sunt eu! (Episodul 1)
  • Crimă oribilă la Galați! Adolescentă de 17 ani, găsită moartă într-un apartament. Suspectul, atacat cu cuțitul de iubitul victimei
  • Un obicei periculos, observat în câteva şcoli din România: elevii care vin înarmaţi cu arme „albe”. Semnele că un copil o ia pe căi greşite
  • S-au deschis Târgurile de Crăciun de la Sibiu și Craiova. Cât costă o porţie de sarmale sau un pahar de vin fiert
  • Un nou troian Android îţi poate fura datele şi PIN-ul cardului bancar când faci plăţi cu telefonul. Iată cum te poţi proteja!
  • Ce adversare ar putea înfrunta naţionala României la barajul pentru CM 2026
  • România mai are timp până pe 13 decembrie să decidă soarta rafinăriei Petrotel Ploieşti. Ce se va întâmpla cu activele Lukoil?
  • Horoscop 16 noiembrie. Lasă Universul să lucreze pentru tine şi învaţă să-ţi gestionezi emoțiile!
  • Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția
  • Exit mobile version