AcasăNewsUE ar putea da lovitura de grație fermierilor români/ Ministrul Agriculturii: Ar...

UE ar putea da lovitura de grație fermierilor români/ Ministrul Agriculturii: Ar fi grav afectați!

România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului animalelor vii, avertizează ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, care susține că această măsură ar fi o lovitură de grație pentru fermieri.

Când în Parlamentul European se discută despre interzicerea exportului şi transportului animalelor vii, ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros,spune că România nu ar putea adopta această măsură, care ar afecta grav fermierii români.

Adrian Oros spune că discuţiile din Parlamentul European sunt „preocupări stranii ale unora care pot afecta grav crescătorii de animale români”, notează adevarul.ro.

Ministrul interimar al Agriculturii amintește că țara noastră  are deja o legislaţie actualizată în domeniu care prevede reguli stricte în ceea ce priveşte transportul animalelor.

România are deja o legislație actualizată în acest sens

„Sunt de acord cu faptul că toate condiţiile de bunăstare animală, inclusiv cele din timpul transportului trebuie respectate, de toate ţările membre. România are o legislaţie actualizată, care prevede monitorizarea respectării condiţiilor de bunăstare in timpul transportului (Reg.1/2005) până la destinaţie. Suntem singura ţara europeană care avem o asemenea reglementare. Legea 150/2020, a cărui iniţiator sunt, prevede prezenţa obligatorie la bord a personalului medical veterinar care sa monitorizeze starea de sănătate si condiţiile de bunăstare a animalelor, să ofere asistenţă medicală dacă este nevoie şi sa completeze un raport zilnic si unul la finalul transportului”, a explicat Adrian Oros, potrivit mediafax.ro.

Acesta a mai spus că respinge complet o asemenea idee, iniţiată în Parlamentul European, care acum îşi caută susţinători: „Cred că verificarea strictă a respectării condiţiilor de bunăstare animală de către transportator prin autorităţile competente este soluţia, şi nu interzicerea exportului de animale vii, care ar afecta grav fermierii romani. Mă bazez pe o abordare echilibrată a Consiliului AgriFish”.

author avatar
Alina Costache