Vestea că Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box (FRB), s-a stins din viață, duminică, la 57 de ani, răpus de o boală grea, a generat o serie de reacții în spațiul public. Printre cei care au ales să transmită un mesaj la aflarea informației că a murit Rudel Obreja s-a numărat și fostul ministru Elena Udrea. Atât Obreja, cât și Udrea au fost condamnați în dosarul „Gala Bute”.
De altfel, mesajul a fost transmis de către Elena Udrea din spatele gratiilor, fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru. Udrea susține, între altele, că în cazul lui Obreja boala „s-a declanșat din cauza hărțuirii” în dosarul „Gala Bute”. „A intrat în pușcărie sănătos, însă epuizat sufletește de atâta nedreptate”, consideră Udrea.
Mai mult, Elena Udrea susține că Rudel Obreja „a fost condamnat pe nedrept” în dosarul „Gala Bute”, „doar pentru ca a fost un om demn, cu onoare, un om cinstit care nu a acceptat sa facă jocurile procurorului lui Kovesi și nu a cedat presiunilor și santajului acestuia. Se încerca, prin orice mijloace, să se obțină delațiuni la adresa mea”.
Fosta șefă de la Ministerul Dezvoltării și Turismului continuă mesajul notând că Rudel Obreja „nu a avut nicio vina. A iubit sportul, a iubit boxul, a fost un patriot” și că și-a dorit să îl aducă pe Bute să boxeze în România, în fața concetățenilor săi. „Din păcate, pentru această dorință și pentru patriotismul lui, a plătit cu libertatea și acum chiar cu viața”, e de părere Elena Udrea.
„Toți cei care au fost părtași la acest abuz abject al justiției “statului paralel” în dosarul “Gala Bute” trebuie să îl aibă pe conștiință. A murit un OM, un TATĂ, un SOȚ. Au ramas trei copii orfani!”, susține Udrea în finalul mesajului pe care a aținut să-l transmită după ce a aflat despre plecarea dintre cei vii a fostului președinte al FRB, Rudel Obreja.
Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul postat pe pagina de Facebook a Elenei Udrea:
Fara indoiala ca boala lui s-a declansat din cauza hartuirii, timp de 8 ani, in dosarul “Gala Bute”.
A fost arestat de trei ori in acest timp ca si mine, ultima data pe 7 aprilie anul trecut. Reincarcerarea a fost un soc pentru el.
Nu se astepta ca decizia CCR sa nu fie respectata.
A intrat in puscarie sanatos, insa epuizat sufleteste de atata nedreptate. Suferinta pentru copiii mici si sotia care-l asteptau acasa, asa cum povesteste cel cu care a fost inchis de fiecare data, a pricinuit declansarea acestei boli crunte.
Dupa o luna a inceput sa se simta rau, insa doctorul de la Jilava nu l-a luat in serios si inca doua luni a fost tinut in penitenciar cu diagnostice si tratamente gresite.
Dupa patru luni, in sfarsit au acceptat sa il trimita la spitalul Fundeni, unde i s-a descoperit un cancer la pancreas. Din pacate era prea tarziu, boala fiind in faza terminala.
Datorita presiunii mediatice, a fost eliberat, fara a i se permite, initial, sa paraseasca tara pentru a putea primi tratamentul adecvat.
Daca pe 7 aprilie decizia CCR ar fi fost respectata, Rudel Obreja ar fi fost in libertate. Chiar daca boala s-ar fi declansat, cred cu tarie ca ar fi avut sansa sa o descopere la timp si sa inceapa imediat tratamentul oncologic.
Rudel Obreja a fost condamnat pe nedrept in dosarul “Gala Bute”, doar pentru ca a fost un om demn, cu onoare, un om cinstit care nu a acceptat sa faca jocurile procurorului lui Kovesi si nu a cedat presiunilor si santajului acestuia. Se incerca, prin orice mijloace, sa se obtina delatiuni la adresa mea. Desi a denuntat toate acestea public si in fata judecătorilor inca din anul 2015, nimic nu a contat.
Rudel Obreja nu a avut nicio vina. A iubit sportul, a iubit boxul, a fost un patriot. Si-a dorit sa il aduca pe Bute sa boxeze in Romania, in fata concetatenilor lui, fiind in asentimentul milioanelor de romani care voiau atunci sa il vada boxand si aparandu-si sansele in fata, si cu sprijinul lor. Din pacate, pentru aceasta dorinta si pentru patriotismul lui, a platit cu libertatea si acum chiar cu viata.
Toti cei care au fost partasi la acest abuz abject al justitiei “statului paralel” in dosarul “Gala Bute” trebuie sa il aiba pe constiinta. A murit un OM, un TATA, un SOT. Au ramas trei copii orfani!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Rudel Obreja! 🙏🕯”