AcasăNewsUcraina, summit-ul ultimei sanse

Ucraina, summit-ul ultimei sanse

O intalnire Franta-Germania-Ucraina-Rusia va avea loc, miercuri, la Minsk pentru a se contura o solutie viabila pentru criza din Ucraina, a anuntat, ieri, Angela Merkel, in urma unei conferinte telefonice cu Vladimir Putin, Petro Porosenko si François Hollande.

Porosenko arata pasapoarte ale soldaţilor ruşi pe teritoriul Ucrainei

Angela Merkel, François Hollande, Petro Porosenko si Vladimir Putin ”au avut o lunga conferinta telefonica”, potrivit unui comunicat al cancelarului german, ”continuand sa lucreze pe un pachet de masuri in cadrul eforturilor pentru o reglementare globala a conflictului din Estul Ucrainei”. Discutiile se vor prelungi si astazi, avand ca obiectiv pregatirea summit-ului de miercuri, la Minsk, la care vor participa reprezentantii celor patru state. Sambata, in cadrul unei conferinte de presa la Munchen, Petro Porosenko a aratat pasapoartele unor soldati rusi care au intrat in Ucraina, pentru a dovedi ”agresiunea si prezenta trupelor rusesti” in aceasta tara. Tot sambata, vicepresedintele SUA, Joe Biden, i-a cerut liderului de la Kremlin sa demonstreze ”cu fapte, nu cu vorbe” ca este pregatit sa lucreze pentru o reglementare politica a crizei din Ucraina, arata AFP. ”Prea des presedintele Putin a promis pace in schimb livreaza tancuri, trupe si armament”, a spus Biden, la conferinta de securitate de la Munchen.  Dupa cinci ore de discutii la Moscova, vineri, Merkel si Hollande au declarat ca nu sunt siguri de reusita initiativei de pace pe care au lansat-o dar trebuie sa ”mearga pana la capat”, fiind ”ultima sansa”. Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a estimat ca viitoarele ”doua sau trei zile” vor fi decisive pentru succesul initiativei de pace franco-germana.

Larga autonomie pentru regiunile din Est

Merkel si Hollande îl vor înfrunta din nou pe Putin

Planul franco-german prevede o autonomie largita pentru regiunile din estul Ucrainei. El se bazeaza pe linia de front actuala si prevede o zona demilitarizata de la 50 la 70 km latime de-a lungul acestei linii, a declarat François Hollande la postul tv France 2. Mai multe chestiuni raman in suspans, au precizat surse din anturajul lui Hollande, citand ”statutul teritoriilor” cucerite de separatisti, ”controlul frontierelor” prin care trupe si material militar tranzitate din Rusia ajung in Donbass, potrivit Occidentului si ”retragerea armamentului greu”. Deocamdata, chestiunea livrarii de armament american pentru Ucraina nu a fost transata. Fara a se pronunta, vicepresedintele american Joe Biden a subliniat ca Kievul are dreptul ”sa se apere” in fata ofensivei separatistilor, in timp ce secretarul de stat John Kerry a indicat ca SUA se gandeste la un ajutor ”suplimentar” pentru Ucraina. ”Nu vad cum un echipament mai bun pentru armata ucraineana l-ar impresiona pe Vladimir Putin(…) Asta nu va conduce decat la noi victime”, a spus Angela Merkel.

50.000 de morti?

Conflictul din estul Ucrainei a facut pana acum 50.000 de victime, potrivit estimarilor serviciilor speciae germane, informreaza Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, citat de sputnik. Cifra, care include militari si civili, este de zece ori mai mare decat varianta oficiala, fiind pusa sub semnul indoielii. Potrivit ONU, numarul victimelor este de 5.358 de morti si 12.235 raniti. Sambata, ambasadorul Ucrainei la Sofia, Mikola Baltaji, a spus ca razboiul din estul Ucrainei s-ar putea extinde si in tarile vecine, inclusiv in Bulgaria, potrivit Novinite.

ONU nu exclude forta armata

Occidentul nu exclude posibilitatea unei reglementari militare a conflictului din Ucraina, a indicat, sambata, comandantul fortelor NATO in Europa, generalul american Philip Breedlove, la conferinta de securitate de la Munchen. Aceasta declaratie a sefului fortelor aliate in Europa constituie intr-un fel o reactie a Washingtonului dupa intalnirea de viner, la Moscova,  dintre François Hollande, Angela Merkel si Vladimir Putin pentru gasirea unei solutii a crizei ucrainene.

author avatar
Tudor Borcea
248 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger