AcasăNewsUcenicie platita pentru absolventi

Ucenicie platita pentru absolventi

Tinerii iau salariu in timp ce invata meserie, angajatorii primesc finantare de la stat

Tinerii cu varste intre 16 si 25 de ani se pot califica intr-o meserie si pot primi un salariu de minimum 700 de lei pe luna. Angajatorii lor nu mai sunt obligati sa faca dovada absolvirii unei scoli de maistri.

Tinerii iau salariu in timp ce invata meserie, angajatorii primesc finantare de la stat

Potrivit legislatiei in vigoare, prin contractul de ucenicie, tinerii pot obtine locuri de munca cu o durata intre un an si trei ani. Perioada de proba la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile. Angajatorul trebuie sa-i asigure ucenicului o pregatire teoretica si/sau practica. La finalul colaborarii, angajatorul este obligat sa inscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare si Certificare a Competentelor Profesionale, de unde acesta primeste un atestat.

Avantaje

Avantajul ucenicului este ca primeste un salariu stabilit prin contractul de ucenicie la locul de munca cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, respectiv 700 lei. Principalul avantaj pentru angajator il reprezinta faptul ca primeste lunar, de la stat, o suma egala cu 60% din valoarea indicatorului social de referinta (ISR) care in prezent este de 500 de lei. Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului, pentru fiecare absolvent angajat ca ucenic. Pe de alta parte, angajatorul nu mai este obligat sa prezinte autorizatii speciale la incheierea acestor contracte, fiind suficienta experienta profesionala de minimum cinci ani in ocupatia pentru care se organizeaza programul de ucenicie. Ocupatiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de munca sunt cele cuprinse in Clasificarea Ocupatiilor din Romania.

Cursuri de calificare

In cazul in care absolventii nu doresc sa invete meserie timp de trei ani, ei pot participa la cursuri de calificare gratuite, de cateva luni, organizate de agentiile teritoriale de ocupare a fortei de munca. Cursantii beneficiaza de  rechizite si materiale de instruire, echipament de protectie, abonament de transport in comun sau decontarea cheltuielilor de transport, consultatii medicale, analize medicale si teste necesare frecventarii cursului.

Actele necesare pentru inscrierea la cursuri sunt:

– CI./BI. (copie si original);

– certificat de nastere (copie si original);

– certificat de casatorie (copie si original), daca este cazul;

– dovada absolvirii studiilor (adeverinte, certificat, diplome);

– adeverinta medicala care sa ateste ca persoana este apta din punct de vedere medical;

– adeverinta de venit emisa de Directia Generala a Finantelor Publice.

author avatar
Cristi Ionita
243 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger