AcasăNewsTurcii, obligați să stea în casă 4 zile la rând

Turcii, obligați să stea în casă 4 zile la rând

Preşedintele Recep Erdogan a anunţat introducerea în ţară a unor măsuri de izolare pe toată durata sărbătorii Eid-al-Fitr, care marchează încheierea Ramadanului, în cadrul luptei împotriva răspândirii noului coronavirus, scrie Daily Sabah.

„Vor fi zile de izolare din ajunul până la sfârşitul sărbătorii”, a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un discurs adresat naţiunii, de sâmbătă până marţi săptămâna viitoare. Interdicţii de a ieşi pe stradă au mai fost decretate în trecut pentru o singură zi, un weekend sau pe o durată mai lungă în zeci de oraşe, inclusiv la Istanbul şi în capitala Ankara, de când boala COVID-19 şi-a făcut apariţia în Turcia, relatează AFP.Va fi însă pentru prima dată când toţi cei 83 de milioane de locuitori vor fi obligaţi să stea în casă patru zile la rând. Moscheile se vor redeschide pentru rugăciuni cu începere de la 29 mai în cadrul măsurilor în vederea normalizării situaţiei anunţate de şeful statului turc.Școlile vor reîncepe cursurile în septembrie. 4.171 de persoane au murit în Turcia de COVID-19 dintr-un total de 150.000 de cazuri confirmate. Recep Erdogan a mai anunțat că restricțiile de călătorie vor fi extinse în 15 provincii timp de 15 zile. În plus, perioada de arest la domiciliu pentru deținuții eliberați ca parte a măsurilor anti-Covid a fost prelungită timp de două luni. Liderul de la Ankara a continuat să spună că țara nu se confruntă cu nicio dificultate în a satisface cererea de echipamente medicale și de igienă., subliniind că singura modalitate de a pune capăt pandemiei este eliminarea virusului la nivel global.

author avatar
Radu Jacotă Redactor