AcasăNewsTurcia vede roșu după profanarea Coranului la Haga. Ankara îl convoacă pe...

Turcia vede roșu după profanarea Coranului la Haga. Ankara îl convoacă pe ambasadorul Olandei – VIDEO

Turcia vede roșu după profanarea Coranului la Haga. Ankara îl convoacă pe ambasadorul Olandei - VIDEO / Foto: printscreen

Ambasadorul Olandei la Ankara a fost convocat, marți, de ministrul turc de Externe după ce un activist islamofob a profanat un exemplar al Coranului la Haga, a anunțat ministerul turc.

„Ministerul nostru și-a exprimat ferm condamnarea și protestul față de acest act atroce și josnic și a cerut ca Olanda să nu permită astfel de acte provocatoare”, se arată în comunicatul ministerului turc.

 

Acte repetate

Un lider olandez al mișcării islamofobe Pegida a fost filmat duminică în timp ce rupea pagini dintr-un exemplar al Coranului în apropierea camerei inferioare a parlamentului olandez și apoi le călca în picioare.

Potrivit televiziunii publice olandeze NOS, însă, poliția locală l-a împiedicat să ardă cartea sfântă a musulmanilor.

Sâmbătă, arderea unui Coran de către un alt extremist anti-islamic în timpul unei demonstrații – autorizate de poliție – în apropierea ambasadei Turciei din Stockholm a provocat deja proteste puternice din partea Ankarei, scrie Le Figaro.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că Suedia, țară candidată la aderarea la NATO, nu mai poate conta pe „sprijinul” Ankarei după acest incident.

author avatar
Tudor Borcea