AcasăNewsTurcia, noua pubelă a Europei

Turcia, noua pubelă a Europei

Este o practică larg răspândită. Țările dezvoltate și, prin urmare, țările europene, exportă o parte din deșeurile lor , pur și simplu pentru a scăpa de ele. Este mai ușor, din moment ce nu trebuie să le trateze acasă, le costă mai puțin și este o afacere profitabilă. Turcia cumpără mai ales materiale plastice folosite pentru reciclare și produce astfel materii prime pentru piața internă.

Importurile turcești de deșeuri de plastic europene au crescut de 173 de ori în 15 ani, cu o accelerație accentuată în ultimii ani. Numai în 2019, Turcia a importat peste 582.000 de tone, în principal din Regatul Unit, Italia, Belgia, Germania și Franța. Motivul principal este simplu: la începutul lui 2018, China a încetat să mai cumpere majoritatea deșeurilor reciclabile. Alte țări din Asia au făcut pași similari. Prin urmare, europenii au trebuit să găsească o altă adresă pentru materialele lor plastice nedorite. Cu toate acestea, această creștere semnificativă a importurilor de gunoaie nu a fost urmată de o ajustare legislativă în Turcia în privința companiilor locale de reciclare. Camioanele care transportă aceste deșeuri nu sunt verificate atent înainte de a intra în țară. De asemenea nu știm dacă toate aceste transporturi sunt autorizate și cu adevărat reciclabile, dacă nu există deșeuri toxice și ilegale, precum cele medicale și chimice, spune pentru FranceTV Deniz Bayram, coordonator al progamului Greenpeace Mediterranean. Această lipsă de controale asociate cu venirea masivă a deșeurilor este o ușă deschisă abuzurilor. Anul trecut, la Kemalpasa, în provincia Izmir, pe malul Mării Egee, echipele  a fost descoperită o groapă de gunoi deschisă, plină cu tone de deșeuri de plastic, în mijlocul zonelor agricole. Marea majoritate a acestor deșeuri, în principal ambalaje, veniseră din Europa. Sunt multe companii care nu au tehnologia reciclării pentru tot de importă și ajung să vândă deșeuri altor firme care nu au licență. Deci, cu siguranță nu se poate spune că toate materialele plastice care intră în Turcia sunt reciclate, adaugă oficialul Greenpeace. Mai există o problemă – transmiterea noului coronavirus prin aceste deșeuri europene: măști, mănuși, recipiente, viziere de protecție sau panouri din Plexiglas.  Iar Europa vrea să scape de ele.

author avatar
Andrei Coman
305 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger