AcasăNewsTudorel Toader a publicat precizari privind numirea lui Lazar procuror general

Tudorel Toader a publicat precizari privind numirea lui Lazar procuror general

Tudorel Toader, in fruntea Ministerul Justitiei din 23 februarie 2017

Cu o amanare de o zi fata de momentul la care Tudorel Toader a anuntat ca va face publice procedura si graficul de numire a celui care ocupa postul de procuror general, dar si continutul dosarului de candidatura,  pe site-ul Ministerului Justitiei au aparut „precizari privind numirea in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a domnului Augustin Lazar”.

Este vorba despre un document amplu, postat pe site-ul MJ in urma cu doar cateva minute, pe care il redam in cele ce urmeaza integral:

„Numirea in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a domnului Augustin Lazar

Facem precizarea faptului ca, prezentele dezvoltari nu adauga la raportul de evaluare prezentat in data de 24 octombrie 2018.

  1. Anuntul de recrutare

17 Februarie 2016 – pe site-ul Ministerului Justitiei, a fost postat anuntul cu privire la declansarea procedurii de recrutare pentru ocuparea functiei de Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.  Anuntul de recrutare a fost insotit de publicarea criteriilor avute in vedere pentru ocuparea functiei de Procuror General, iar la capitolul Conditii prevazute de lege sunt enumerate urmatoarele: (a) Vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror(b) Calificativul ”foarte bine” la ultima evaluare; (c) Nu au fost sanctionati in ultimii 3 ani.

Termenul limita pentru depunerea candidaturilor a fost data de 16 martie 2018.

  1. Candidati

15-16 Martie 2018 – la registratura Ministerului Justitiei au fost inregistrate 4 candidaturi pentru functia de Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, printre care si a procurorului Augustin Lazar.

  1. Selectia de catre Ministrul Justitiei

21 martie 2016 – data programata pentru dialogul domnului procuror Augustin Lazar cu ministrul justitiei.

01 aprilie 2016 – Ministrul Justitiei a transmis catre Consiliul Superior al Magistraturii propunerea de numire functia de Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a domnului procuror Augustin Lazar, pentru o perioada de 3 ani.

  1. Avizul sectiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii

Potrivit articolului Art. 211 alin (2) din Regulamentul privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor, delegarea judecatorilor, numirea judecatorilor si procurorilor in alte functii de conducere, precum si numirea judecatorilor in functia de procuror si a procurorilor in functia de judecator din 09.03.2006, ”in vederea emiterii avizului, impreuna cu propunerea ministrului justitiei se depun la Consiliul Superior al Magistraturii declaratiile prevazute de art. 55 alin. (3), raportat la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, un proiect privind exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere pentru care se emite avizul, un curriculum vitae al candidatului, 10 lucrari intocmite de candidat in compartimentele in care si-a desfasurat activitatea si orice alte inscrisuri considerate relevante”.

21 Aprilie 2016 – prin Hotararea 258, sectia de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului justitiei de numire in functia de Procuror General a domnului Augustin Lazar.

  1. Numirea in functia de procuror general

28 Aprilie 2016 – Presedintele Romaniei a semnat decretul de numire in functia de Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a domnului Augustin Lazar.

PROBLEME IDENTIFICATE IN PROCEDURA DE NUMIRE

  1. Dosarul de candidatura

Candidatura domnului procuror Augustin Lazar a fost inregistrata la Ministerul Justitiei printr-un email transmis in data de 15 Martie 2016, ora 12:27 catre Directia Resurse Umane. Din copia email-ului se poate observa ca s-au atasat doar un curriculum vitae si o scrisoare de intentie.

Din analiza dosarului si a inregistrarilor din registratura Ministerului Justitiei, rezulta ca nu au fost depuse alte documente nici la aceasta data, nici la o data ulterioara, lipsind inclusiv proiectul privind exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere.

La data de 18 martie 2016, conform unei adrese identificate la dosar, Ministerul Justitiei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii furnizarea unor informatii referitoare la cei 4 candidati cu referire expresa la: vechimea in functia de judecator/procurorcalificativul obtinut la ultima evaluare a activitatii profesionale si eventualele sanctiuni disciplinare aplicate in ultimii trei ani sau proceduri disciplinare in curs. La aceasta solicitare, in registratura MJ sau la dosarul de numire, nu este niciun raspuns si niciun document provenit de la Consiliului Superior al Magistraturii.

  1. Neindeplinirea criteriilor anuntate pentru numire

In dosarul de candidatura nu s-a identificat nici un document care sa dovedeasca indeplinirea criteriului de la capitolul Conditii prevazute de lege din anuntul de pe site-ul Ministerului Justitiei, si anume obtinerea calificativul ”foarte bine” la ultima evaluare.

Aceasta cerinta este verificata pe baza prevederilor articolului 39 alineatul (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, care prevede ca pentru verificarea indeplinirii criteriilor de competenta profesionala si de performanta judecatorii si procurorii sunt supusla fiecare 3 ani unei evaluari privind eficienta, calitatea activitatii si integritatea, obligatia de formare profesionala continua si absolvirea unor cursuri de specializare, iar in cazul judecatorilor si procurorilor numiti in functii de conducere, si modul de indeplinire a atributiilor manageriale.

Pentru clarificarea aspectelor mentionate mai sus, la data de 12 Septembrie 2018, Ministrul Justitiei s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu solicitarea de a transmite situatia evaluarilor domnului procuror Augustin Lazar.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis raspunsul numarul 18450 din 19 septembrie 2018, prin care a pus la dispozitie rapoartele de evaluare a activitatii profesionale a domnului Augustin Lazar, intocmite, pentru perioada 2014-2016 de Comisia de evaluare a procurorilor constituita la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii si pentru perioada 2011-2013, de Comisia de evaluare a procurorilor constituita la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Raportul de evaluare pentru perioada 2011-2013 vizeaza activitatea desfasurata de catre domnul Augustin Lazar in functia de procuror general adjunct, respectiv procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia. La finalul documentului se precizeaza faptul ca: ”Prezentul raport de evaluare a fost intocmit astazi, 20 APRILIE 2017, in trei exemplare…” Documentul este emis la un an de la numirea in functie – in baza prevederilor art. 39 alin (1) evaluarea are loc la fiecare 3 ani, astfel ca numirea trebuia sa aiba la baza o evaluare nu mai veche de anul 2013.

Astfel, ministrul justitiei a facut propunerea de numire in functia de Procuror General a domnului Augustin Lazar cu nerespectarea criteriilor anuntate si a prevederilor legale.

La data de 28 Aprilie 2016, cand Presedintele Romaniei a semnat decretul de numire in functia de Procuror General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a domnului Augustin Lazar, acesta nu detinea o evaluare a indeplinirii criteriilor de competenta profesionala si de performanta, realizata in baza articolului 39 alineatul (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Astfel, domnul Augustin Lazar nu a demonstrat indeplinirea criteriului anuntat de Ministerul Justitiei pentru ocuparea functiei de Procuror General, capitolul Conditii prevazute de lege, si anume calificativul ”foarte bine” la ultima evaluare.

  1. Evaluarea domnului procuror Augustin Lazar

Fata de situatia identificata anterior, evaluarea domnului procuror Augustin Lazar pentru perioada 2014-2016, de catre Comisia de evaluare a procurorilor, constituita la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, comunicata prin adresa CSM 18450 din 19.09.2018, contine doar data luarii la cunostinta a evaluarii, si anume 18.09.2018 (cu o zi inainte sa fie transmis raspunsul catre Ministerul Justitiei).

Pentru aceasta procedura, pe ordinea de zi a Sedintei Colegiului de conducere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie din data de 05 septembrie 2018 [extras], s-a pus in discutie inlocuirea domnului Augustin Lazar cu doamna Laura Oprean prim-adjunct al procurorului general, din functia de presedinte a Comisiei de evaluare a procurorilor membri ai comisiilor parchetelor de pe langa curtile de apelAceasta decizie era fundamentata de evaluarea activitatii profesionale a domnului Augustin Lazar pentru perioada 2014-2015 cand a ocupat functia de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia si avea la baza, conform punctului 1 de pe ordinea de zi ”Constatarea incompatibilitatii presedintelui Comisiei de evaluare a procurorilor membri ai comisiilor parchetelor de pe langa curtile de apel si inlocuirea acestuia potrivit art.26 alin 10 din Hotararea nr 676/2007 din 04.10.2007”.

Nu avem cunostinta daca domnul Augustin Lazar a fost inlocuit din aceasta functie si la data de 20 aprilie 2017 (data intocmirii Raportului de evaluare pentru perioada 2011-2013), cand detinea, de drept, pozitia de presedinte al comisiei, in virtutea articolului 29 alin (8) din Hotararea nr 676/2007, care prevede ca: Activitatea specifica functiei de procuror desfasurata de membrii comisiilor de evaluare de la parchetele de pe langa curtile de apel, inclusiv membrii supleanti, chiar daca acestia nu au efectuat niciun act de evaluare, va fi evaluata de comisia de evaluare constituita la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din care fac parte procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, 2 procurori desemnati de colegiul de conducere si un membru supleant.

Cu toate acestea, raportul de evaluare a activitatii profesionale, transmis de catre Consiliul Superior al Magistraturii, in data de 18.09.2018, nu este pentru perioada 2014-2015 (asa cum se precizeaza pe ordinea de zi a sedintei Colegiului de conducere al PICCJ din 05.09.2018), ci pentru perioada 2014-2016, si nu este intocmit de catre Comisia de evaluare a procurorilor membri ai comisiilor parchetelor de pe langa curtile de apel (asa cum se precizeaza pe ordinea de zi a sedintei Colegiului de conducere al PICCJ din 05.09.2018) ci de catre Comisia de evaluare a procurorilor constituita la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

  1. Avizul Consiliului Superior al Magistraturii

21 aprilie 2016 – Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii numarul 258 retine urmatoarele:

”Din inscrisurile atasate, respectiv, propunerea ministrului justitiei, referatul Directiei resurse umane si organizare, declaratiile prevazute la art. 54 alin (2), raportata la art. 48 alin (11) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv, declaratia pe propria raspundere, de neapartenenta la serviciile de informatii inainte de anul 1990 si declaratia de interese, precum si proiectul privind exercitarea atributiilor specifice functiei de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, curriculum vitae, al candidatului si 12 lucrari relevante intocmite de acesta in desfasurarea activitatii, rezulta ca au fost parcurse toate etapele parcurse de art. 21alin (1)-(5) din Regulamentul privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor in alte functii de conducere…..”

Aceste documente la care se face referire in avizul sectiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu se regasesc in dosarul de la Ministerul Justitiei, lipsind inclusiv proiectul privind exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere. Raportat la prevederile art. 21, avand in vedere faptul ca aceste documente sunt depuse la Consiliul Superior al Magistraturii impreuna cu propunerea ministrului justitiei, consideram ca ele trebuiau sa fie depuse anterior la MJ.

Din documentele de la Ministerul Justitiei nu se poate identifica continutul dosarului transmis catre Consiliul Superior al Magistraturii si nici cele 12 lucrari la care se face referire in hotararea CSM nr 258 din 21 aprilie 2016. In adresa transmisa de Ministerul Justitiei catre CSM, este mentionata indeplinirea criteriilor pentru numire, facandu-se referire la documente care nu exista la dosar.

  1. Lucrari relevante intocmite in desfasurarea activitatii de catre candidati

In dosarul candidatului de la Ministerul Justitiei nu se pot identifica, cu exactitate, documentele justificative pentru activitatea profesionala, si anume lucrari intocmite de candidat in compartimentele in care si-a desfasurat activitatea si orice alte inscrisuri considerate relevante.

Potrivit articolului Art. 211 alin (2) din Regulamentul privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor, delegarea judecatorilor, numirea judecatorilor si procurorilor in alte functii de conducere, precum si numirea judecatorilor in functia de procuror si a procurorilor in functia de judecator din 09.03.2006 ”IMPREUNA cu propunerea ministrului justitiei se depun la Consiliul Superior al Magistraturii declaratiile prevazute de art. 55 alin. (3), raportat la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, un proiect privind exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere pentru care se emite avizul, un curriculum vitae al candidatului, 10 lucrari intocmite de candidat in compartimentele in care si-a desfasurat activitatea si orice alte inscrisuri considerate relevante”

In dosarul de numire a domnului Augustin Lazar in functia de procuror-sef al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de la Ministerul Justitie, s-a identificat o Ordonanta de clasare pentru un dosar deschis in anul 2013 pe numele primarului Municipiului Sibiu de la acea data, domnul Klaus Werner Iohannis.

La baza dosarului stau doua plangeri, una formulata de un petent persoana fizica catre Directia Nationala Anticoruptie, care a fost trimisa ulterior spre competenta solutionare Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18.07.2013 si alta formulata de catre o institutie publica la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, transmisa spre competenta solutionare Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28.08.2013. La acea data, conform informatiilor din curriculum vitae depus la dosarul de candidatura, domnul Augustin Lazar indeplinea functia de Procuror General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia.

In raportul de evaluare a fost precizat faptul ca: ”Nu cunoastem daca motivul acestei scapari are vreo legatura cu faptul ca in dosarul de candidatura al actualului procuror general era tocmai o rezolutie de clasare care privea presedintele Romaniei in functie. Am luat doar act de documentele pe care le-am identificat in dosarul inregistrat la Ministerul Justitiei

Toate constatarile facute prin Raportul de evaluare sunt corecte si au ca fundament, asa cum am precizat, documentele identificate in dosarul de la Ministerul Justitiei. Afirmatia a fost facuta in contextul elementelor prezentate la punctul 2 – Neindeplinirea criteriilor anuntate pentru numire.

  1. Atributiile Presedintelui

Conform dispozitiilor art. 54 alin (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, in vigoare la data de 28 aprilie 2016, ”Presedintele Romaniei poate refuza motivat numirea in functiile de conducere prevazute la alin. (1), aducand la cunostinta publicului motivele refuzului”.

Daca Presedintele Romaniei putea refuza motivat, este greu de crezut ca isi putea fundamenta decizia in lipsa studierii documentelor de la dosarul de candidatura.

Nu cunoastem documentele care au fost analizate la acea data de catre domnul Presedinte pentru a motiva decizia sa de numire in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, deoarece din documentele de la Ministerul Justitiei nu rezulta continutul dosarului transmis catre Administratia Prezidentiala. Ordonanta de clasare mentionata la punctul anterior se afla in dosarul de la Ministerul Justitiei, aferent procedurii de numire a domnului Augustin Lazar in functia de procuror general.

Autorul ordonantei de clasare a fost numit de catre presedintele in functie, conform art. 54 alin (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, la propunerea ministrului justitiei, intr-o functie de procuror de rang inalt.

Distinct de cele prezentate si avand in vedere discutiile cu privire la posibilitatea de a face public copii ale documentelor identificate in dosarul de numire al domnului Augustin Lazar in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, transmit catre Consiliul Superior al Magistraturii copie integrala dupa dosarul existent la Ministerul Justitiei, in forma si in ordinea identificata, impreuna cu fisa de registratura cu documentele intrate. In acelasi timp, atasez copie dupa raspunsul numarul 18450 din 19 septembrie 2018, prin care CSM a transmis rapoartele de evaluare a activitatii profesionale a domnului Augustin Lazar.

Solicit, pe aceasta cale, Consiliului superior al Magistraturii sa confirme sau sa infirme cu date si fapte aspectele identificate in evaluarea documentelor din copia dupa dosarul care a stat la baza numirii domnului Augustin Lazar in functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In acelasi timp, in conditiile in care Consiliul Superior al Magistraturii apreciaza ca sunt intrunite conditiile legale pentru a face publice documentele transmise, imi exprim acordul in acest sens.”

author avatar
Andrei Coman
256 afisari

2 COMENTARII

  1. S-a inmuiat Tudorel si se vede de pe marte ca a fost amenintat cu ceva dur.Documentul de clasare a unui dosar de up este oare secret de cere aprobarea de la csm sa il faca public?aiurea,ceva sau cineva l-a determinat sa o lase mai moale,curand se va vedea de ce a luat aceasta inmuiere in picioare.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger