AcasăNewsTrump şi Pentagonul, o relaţie sfărâmată

Trump şi Pentagonul, o relaţie sfărâmată

Soldaţi condamnaţi pentru crime de război, graţiaţi de preşedinte. Retragerea trupelor din Siria, respingerea militarilor transgender, politizarea armatei –  deciziile comandatului-şef Donald Trump devin din ce în ce mai destabilizatoare pentru Departamentul Apărării.

Îndepărtarea, fără precedent, a  comandantului Marinei SUA, Richard Spencer, este cel mai recent exemplu al degradării relaţiilor între liderul de la Casa Albă cu cei pe care i-a numit afectuos la începutul mandatului „generalii mei”. Spencer propusese un acord secret cu Trump în cazul soldatului graţiat Edward Gallagher, fără a-l informa pe ministrul Apărării, Mark Esper, care s-a simțit trădat și l-a concediat. Donald Trump a graţiat recent doi militari judecaţi în cazuri de crime de război şi i-a redat gradul unui al treilea.Decizia a venit în pofida unor obiecţii la Pentagon şi rândul armatei, dar a fost susţinută de conservatori, inclusiv de parlamentarii republicani.Cele trei cazuri ale lui Clint Lorance, Mathew Golsteyn şi Edward Gallagher nu au legătură unul cu altul. Două au avut loc în Afganistan şi al treilea în Irak.Edward Gallagher nu a fost găsit vinovat de crimă în acest an, dar a fost condamnat pentru o infracţiune mai puţin gravă şi a fost retrogradat. Prin decizia sa, preşedintele Trump i-a redat gradul pe care îl deţinea anterior. Ofiţeri cu grad înalt au apreciat că astfel de acţiuni ar putea submina justiţia militară şi ar putea transmite un mesaj că atrocităţile comise pe câmpul de luptă vor fi tolerate.”Trump slăbește justiția militară pentru a-și promova interesele politice”, a reacţionat  şi Caitlin Talmadge, expert în probleme de apărare.  Nu sunt singurele tensiuni cu ierarhia militară. Trimiterea soldaţilor la vânătoare de imigranţi ilegali la graniţa cu Mexicul a fost considerată de Pentagon drept “disfuncţională”, dar mai ales anunţurile succesive ale preşedintelui cu privire la retragerea forţelor americane din Siria (căreia armata se opune cu înverşunare) au stârnit indignare. După ce Trump a anunţat decizia de retragere, secretarul american al Apărării, James Mattis, şi-a prezentat demisia. Fostul şef al Pentagonului s-a opus şi planurilor lui Trump de a micşora semnificativ numărul soldaţilor americani în Afganistan. Și mai recent, Casa Albă a pus sub semnul întrebării loialitatea decoratului colonel Alexander Vindman, un martor cheie al anchetei în justiție împotriva lui Donald Trump.  De asemenea, prima paradă militară de 4 iulie la Washington D.C. (ideea lui Trump) a fost primită cu reticenţă  de reprezentanţii  Pentagonului, considerând că nu aşa trebuie să-şi arate puterea un ales în faţa cetăţenilor.

author avatar
Andrei Coman
255 afisari

2 COMENTARII

  1. Donald trebuia sa formeze soldati afgani inainte sa retraga deoarece un vid nu face altceva decat ca talibanii sa atace populatia civila sau cum s-a intamplat, sa atace Ambasada Romaniei din Kabul omorand 2 romani si sute de afgani inocenti. Pregatirea inseamna timp dar sa pleci nesocotind sfatul cazon inseamna nu doar pericol ci si impietatea victimelor colective.

  2. Vindman (o caricatură) s-a încurcat în minciuni, la fel ca și ceilalți așa-ziși martori ai mascaradei de ” impeachment ” la adresa lui Trump.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger