Cauta

Trump deschide sampania

Presedintele SUA  a salutat concluziile mult-asteptatului raport al procurorului special Robert Mueller, care a constatat ca echipa sa de campanie nu a colaborat cu Rusia.

Trump deschide sampania - Ziarul National
Liderul de la Casa Alba a scapat de cel mai incomod dosar

”Nicio complicitate, nicio obstructionare. EXONERARE completa si totala. PASTRATI AMERICA MAREATA”, a fost primul comentariu postat pe Twitter de Donald Trump dupa aflarea continutului scrisorii adresate Congresului de Procurorul general William Bar, ce contine concluziile raportului anchetei desfasurate timp de aproape doi ani. Desi  Sarah Sanders, purtatoarea de cuvant  de la Casa Alba, a precizat ca rezultatul investigatiei procurorului special Robert Mueller reprezinta o disculpare totala si deplina a presedintelui SUA, Bill Barr afirma, insa, intr-o scrisoare de patru pagini trimisa Congresului, ca raportul Mueller ”nu-l exonereaza” pe presedinte de obstructionarea justitiei si ”prezinta probe de ambele parti ale problemei”. Moscova a respins din nou orice ingerinta in alegerile prezidentiale din 2016 in SUA, chiar daca administratia de la Kremlin nu a citit raportul Mueller. “Nu am vazut raportul in sine al procurorului Mueller si de aceea nu putem sa comentam nimic in detaliu. Dar pozitia noastra de principiu  este cunoscuta: tara noastra nu a intervenit niciodata in afacerile interne ale altor tari, inclusiv in Statele Unite”, spune purtatorul de cuvant al Kremlin, Dmitri Peskov, precizand ca “Rusia asteapta demult pasi din partea SUA pentru restabilirea relatiilor bilaterale”. Reactiile politicienilor rusi privind ancheta Mueller sunt impartite, senatorul Aleksei Puscov denunta investigatia drept „o rusine pentru SUA si elita lor politica”, care “confirma ca toate acuzatiile au fost inventate pe de-a-ntregul”, in timp ce pentru deputatul Leonid Slutki, raportul este “un fel de reabilitare politica a presedintelui american” care nu poate schimba imediat dialogul intre Rusia si Statele Unite.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • A semnat cu Bayern până în 2030, dar gândul îi este la Real Madrid
  • SUA – Noua Epocă Imperială
  • Exit mobile version