Cauta

Trump declanșează vânătoarea de resurse în adâncuri

Trump declanșează vânătoarea de resurse în adâncuri - Ziarul National

Încercând să spargă dominața Chinei în sectorul mineralelor critice, Donald Trump a semnat în aprilie un ordin executiv pentru accelerarea mineritului la mare adâncime în apele americane și internaționale

Încercând să spargă dominația Chinei în sectorul mineralelor critice, Donald Trump a semnat în aprilie un ordin executiv pentru accelerarea mineritului la mare adâncime în apele americane și internaționale.

Trump declanșează vânătoarea de resurse în adâncuri - Ziarul National Măsura este menită să ajute companiile private să acceseze miliarde de tone de roci cunoscute sub denumirea de noduli polimetalici, care sunt bogate în minerale de importanță strategică: cobalt, mangan, nichel și cupru.

National Oceanic and Atmospheric Administration a părut să salute anunțul lui Trump, afirmând că ordinul executiv anunță „noua goană după aur” și pune bazele „unei industrii naționale de producție înfloritoare”, potrivit CNBC.

Cu toate acestea, susținerea unilaterală a Washingtonului pentru mineritul la mare adâncime este controversată și expune probleme juridice și de mediu. Ministerul chinez de Externe a condamnat ordinul executiv deoarece „încalcă” dreptul internațional.

International Seabed Authority (ISA) reglementează activitățile de minerit în apele internaționale. Negociatorii ISA încearcă de mult timp să elaboreze un regulament pentru exploatarea și extracția nodulilor polimetalici și a altor zăcăminte din adâncuri – înainte de începerea mineritului.

Gerard Barron, directorul executiv al The Metals Company(TMC), contestă calendarul ISA și susține că nu există nicio șansă de a ajunge la un acord global în acest an.Trump declanșează vânătoarea de resurse în adâncuri - Ziarul National

Pe lângă consolidarea securității lanțului de aprovizionare și a producției, exploatarea la mare adâncime ar putea contribui la reducerea dependenței de operațiunile miniere de pe uscat.

În opinia lui Maria Jose Valverde, analist pentru biodiversitate și durabilitate la Eurasia Group, sprijinul SUA pentru mineritul în apele internaționale ar putea avea repercusiuni geopolitice profunde dacă ordinul executiv al lui Trump ar putea stimula statele membre ISA să ajungă în cele din urmă la înțelegere pentru a formaliza un cod minier.

”China insistă că dreptul mării(Convenția ONU) ar trebui să guverneze resursele din adâncuri”, a precizat Danielle Fugere, directorul ONG-ului As You Sow. ”Cu toate acestea, iată că SUA spun că au dreptul să jefuiască aceste resurse”.

Nodulii polimetalici au fost descoperiți  în 1868 în Marea Kara – o parte din Oceanul Arctic, la nord de Siberia. Dar, așa cum s-a constatat  în timpul expedițiilor științifice ale navei HMS Challenger (1872-1876), există în majoritatea oceanelor lumii.

Ultimele stiri

  • O brad frumos…
  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Exit mobile version