O trufă albă cu puțin peste 1 kg a fost scoasă la licitație cu 120.000 de euro, sau aproximativ 120 de euro pe gram, la cea de-a 20-a licitație mondială organizată la Alba, în apropiere de Torino.
Vânzarea s-a desfăşurat în legătură cu Moscova, Singapore şi Hong Kong, unde se găsea cumpărătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită. Prețul acestei trufe excepționale nu corespunde prețului de piață, care este în prezent în jur de 375 de euro la 100 de grame pe piața din Alba, care servește ca referință națională, a explicat Coldiretti, principala organizație agricolă italiană. Banii se vor duce la Institutul „Mother’s Choice” din Hong Kong, care ajută copiii fără familii și mame tinere aflate în dificultate, și la Centrul Dmitri Rogacev din Moscova, specializat în cercetarea cancerului la copil.
Prețul trufelor albe a crescut cu 50% în perioada octombrie –noiembrie, de la 250 de euro la 375 de euro la 100 de grame. În Italia, trufa albă (Tuber magnatum Pico)se găseşte în special în Piemont, Marche, Toscana şi Umbria (regiunile nordice şi centrale), dar şi mai la sud în Lazio şi Calabria. Peste 100.000 de colecționari oficiali sunt implicați în furnizarea de magazine de trufe albe, restaurante și întreprinderi pentru o cifră de afaceri estimată de aproximativ 500 de milioane de euro.